Ce spune consilierul unui deputat despre agresivitatea în trafic și despre polițiști

Consilierul deputatului Lilian Carp a anunțat că-și va da demisia. Alexandru Grecu respinge acuzațiile polițiștilor.

„Indignarea mea a pornit de la faptul că cei 2 colaboratori de poliție m-au acuzat de niște lucruri neadevărate. În primul rând mi s-a spus că n-aș fi oprit la indicația lor, ceea ce nu este adevărat. Eu am oprit, doar că un pic mai departe de sensul giratoriu, unde polițistul mi-a făcut semn cu mâna să opresc abia după ce eu trecusem de el și i-am observat gestul doar pentru că mă uitam în oglinda retrovizorie ca să mă asigur că nu este nici un automobil din direcția sensului giratoriu. Cine cunoaște rondul de la Ialoveni știe că acolo se intersectează vreo 5-6 drumuri și în ora de vârf este mereu aglomerat.

Din câte cunosc, este interzis să stopezi în sensul giratoriu, mai ales când pe drum este polei, iar traficul este intens, punând în pericol ceilalți șoferi participanți la trafic. Respectiv, eu am stopat pe dreapta după ce am ieșit din sensul giratoriu. Dar acesta este al doilea motiv invocat de polițiști.

Primul ar fi că nu am avut cuplată centura de siguranță, ceea ce la fel nu este adevărat. Plus că eu nu-mi imaginez cum polițistul a văzut că nu am centura cuplată pe timp de noapte. 

Da, după asta am început să le vorbesc urât, fapt pentru care mi-am cerut scuze de la polițiști. E clar că am greșit, la fel cum au greșit și ei când au început să mă tragă de mână ca să mă scoată din mașină și dacă nu le spuneam că sunt angajat al parlamentului sunt sigur că ar fi aplicat și forța fizică, cum au mai fost cazuri. Ei scuze nu și-au cerut…”

https://www.facebook.com/sandu.grecu/posts/2208454962498480

VIDEO / Pentru cine în Parlament lucrează asistentul care a fost agresiv în trafic

Din 2016 scriu despre drepturile femeilor, violența domestică și hărțuire sexuală. Apoi mă concentrez pe democrația locală, reforma administrației publice și pe cum oamenii din sate pot avea condiții mai bune de trai. Îmi pun întrebări despre ce ne doare pe noi, ce iubim și ce ne face mai puternici, iar răspunsurile le găsesc în istoriile umane care apar pe Moldova.org.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.