Ce șansă a ratat R. Moldova și de ce suntem un popor vegetal. Povestește Ana Blandiana

PE SCURT

Renumita scriitoare Ana Blandiana s-a aflat timp de câteva zile în Republica Moldova, unde a participat la dezbateri în cadrul celui de-al doilea sezon al proiectului „Antinostalgia – privind spre viitor”, lansat de Radio Europa Liberă.

Scriitoarea a povestit despre regimul comunist, represiunile din această epocă, despre importanța memoriei și a păstrării gândirii critice „cu propriul cap”, dar și despre primul Memorial al Victimelor Comunismului și al Rezistenței din lume a cărei fondatoare este.

Totodată, renumita scriitoare a acordat un scurt interviu pentru Moldova.org, în care a vorbit despre nostalgie, rezistența prin cultură, despre șansa ratată a Republicii Moldova și de ce suntem un popor vegetal.

PE LUNG

  • În Moldova cred că sunt unii dintre cei mai nostalgici cetățeni. Ce facem cu cei care regretă destrămarea URSS?

Dar tinerii? Tinerii știu ce să regrete? Adică, ei nu au o imagine corectă a comunismului, dar una falsă au? Ce regretă?

  • V-ați întâlnit cu tinerii, care au părinți care au crescut în epoca comunismului, fără să știe despre ororile regimului… 

De asta am făcut Memorialul de la Sighet (n. r. Primul memorial al victimelor comunismului și al Rezistenței din lume ). Și de aceasta subliniam că trebuie să se facă o deosebire dintre un muzeu al comunismului cum este cel de la Praga, în care se vorbește în general cine au fost lideri, de Lenin, ș.a. și memorialul victimelor comunismului, care nu este un muzeu al luptei dintre Lenin și Troțki, dintre Gheorghiu Dej și Ana Pauker. Este un muzeu din punct de vedere al victimelor. Deci un muzeu al represiunilor comuniste. 

La drept vorbind, singurul tip de istorie adevărată a comunismului este istoria represiunii comuniste. Pentru că asta a făcut în cele din urmă comunismul, să dispară ca sistem politic -s-a bazat exclusiv pe represiune, pe forță, schimbarea oamenilor cu forța. Chiar dacă susțineau că îi obligau să fie fericiți. Oricum nu reușeau să-i facă fericiți. Dar oamenii nu trebuie obligați.

  • Dar cum să facem ca generația tânără să înțeleagă asta? Creăm un memorial, facem dezbateri?

Părerea mea e că nu avem cum să-i convingem, dacă nu reușim să-i transformăm în niște intelectuali. Adică, în niște oameni care să gândească și să asimileze cultura. Abia după ce îți dai seama, prin cultură, cum s-a născut comunismul, cum a evoluat, ce s-a întâmplat, ajungi să înțelegi și cât de monstruos a fost. Pentru că altfel toate rămân niște cifre. 600 mii de morți, atât se spune în cartea neagră a comunismului. E o cifră absolut teoretică. E important să se înțeleagă că moartea unui om este la fel de importantă ca moartea a o sută de mii de oameni. Dar pentru asta trebuie să ai o gândire critică. 

Pentru mine, rezistența prin cultură e principalul tip de rezistență. Deci, principalul este să ții vie în mintea tinerilor cultura lumii, ca să înțeleagă singuri despre ce e vorba. Nu să-i manipulezi tu, băgându-le în cap, adevărul de un fel sau de altfel. 

  • Dar ce facem cu cei de vârsta medie și mai înaintată? Mai avem șanse ca să-și schimbe poziția?

Asta cred că nu e o chestiune de politică, cât de psihologie, uneori maladivă. Îmi amintesc, după revoluție, în România, eram la țară, emisiunile de televizor erau 24 ore din 24 și tot felul de oameni apăreau la televizor. Spre surprinderea mea, un vecin al nostru țăran, nea Marin, îl ura pe unul singur din cei care apăreau la televizor – pe Andrei Pleșu. Și la început nu reușeam să înțeleg de ce îl ura pe Pleșu, de ce pe el? Și în cele din urmă am înțeles și mi s-a părut ceva extraordinar. Pleșu era omul a cărui limbaj se deosebea cel mai mult de limbajul de lemn. Era un om care vorbea extraordinar de viu și colorat și, într-un mod paradoxal, nea Marin care se obișnuise cu limbajul de lemn, nu îl înțelegea pe-al lui Pleșu. În schimb, pentru că Pleșu era un tip cu umor și mereu puțin ironic i se părea că își bate joc de el. Pentru că pe de o parte nu înțelegea ce spune și pe de altă parte înțelegea ironia. 

Pornind de la aceasta, m-am gândit că oamenilor le e mai greu să accepte chiar binele, dacă nu sunt obișnuiți cu el, decât răul cu care sunt obișnuiți. Iar celor care au ajuns în ‘89 la peste 50 de ani le era efectiv foarte greu să înțeleagă că, începând de acum încolo, ei sunt responsabili pentru tot ce li se întâmplă, ei trebuie să decidă. Înainte totul era simplu. Ceaușescu era rău, Ceaușescu era vinovat de toate, ei nu erau vinovați de nimic. Brusc, în condițiile libertății, fiecare om devine vinovat pentru ceea ce i se întâmplă. Că de el depinde asta. Ceea ce este mult mai greu. A fi liber este mult mai greu decât a nu fi liber.

  • Să nu uităm, totuși că Moldova a făcut parte din Imperiul Sovietic. Mai rămân puternice amintirile când, la școală, copiilor li se spunea că țara noastră e cea mai puternică, cea mai mai mare. Iar acum sondajele arată că opțiunile pentru UE și Uniunea Euroasiatică sunt cam la același nivel…

Este clar că capacitatea de manipulare a forțelor retrograde procomuniste, pro-uniunea sovietică este imensă. De ea depinde foarte mult. Ca să nu mai zic că deocamdată ei au și banii să plătească votanții. 

Dar din ceea ce îmi ziceți dvs., mă impresionează faptul că înainte locuitorii Uniunii Sovietice puteau să fie mândri că fac parte dintr-un imperiu. Era evident că acest imperiu conținea nenumărate popoare oprimate, inclusiv poporul rus și nimeni nu se îndoia de aceasta. Un imperiu bazat pe opresiune, ca să nu mai zic în cazul Basarabiei, unde era o populație care fuseseră ocupată ca să ajungă în acest imperiu…

  • Acum România este țară liberă și Republica Moldova la fel. Credeți că am valorificat pe deplin potențialul nostru?

Acum doi ani, ați avut șansa nesperată să vă schimbați destinul. La alegerile de acum doi ani, dacă alegerile acelea ieșeau pro-europene, ați fi fost primiți în Uniunea Europeană. Ceea ce era un noroc nesperat, pentru că aveați temele nefăcute. Și România a fost primită cu temele nefăcute și încet-încet și le-a făcut. 

  • Sunteți autoarea următoarelor rânduri „Eu cred că suntem un popor vegetal, cine a văzut vreodată un copac revoltându-se?”. De ce credeți că suntem un popor vegetal?

Pentru că nu suntem un popor violent. Cred că din fire suntem mai pașnici decât alții. De aceea mai manipulabili.

  • E de bine sau de rău?

E de rău.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.