Unde am ajuns? Tot acolo… Astăzi se împlinesc cinci ani de la „marea extindere” a Uniunii Europene. Pe 1 mai 2004, la UE au aderat zece noi state din Europa Centrală şi de Est, majoritatea foste socialiste şi sovietice, şi anume, Cipru, Republica Cehă,
Serghei Lazo sau Mihai Dolgan? Consilierul municipal Oleg Cernei a propus ieri, în timpul şedinţei Consiliului municipal Chişinău, ca strada Serghei Lazo din centrul capitalei să fie redenumită în strada Mihai Dolgan. „Numele lui Serghei Lazo poate să-l poarte o stradă din sect. Botanica, unde se află monumentul acestuia”, a spus consilierul.
La CEDO pentru cetatenia romana Deputaţii din opoziţie care deţin dubla cetăţenie nu intenţionează să renunţe definitiv la paşaportul românesc. Ei au iniţiat doar procedura de renunţare la cetăţenia româna, aşa cum îi obligă legea, însă aşteaptă decizia finală a CEDO, care urmează pe 16 septembrie să pună un punct în litigiul prin care a fost contestată decizia ce le interzice deţinătorilor mai multor cetăţenii să deţină unele din cele mai importante funcţii publice sau de stat în RM.
În ce monedă se va deconta „stabilitatea”: rublă sau euro? „Criza ne înăduşă! Este o problemă foarte serioasă şi ne afectează la toate capitolele indicilor economici” (Preşedintele Voronin, 29.04.09, NIT TV)
Voronin a respins ideea unui guvern de coaliţie „Propunem opoziţiei să organizăm activitatea Parlamentului în regim normal”, a declarat joi, preşedintele în exerciţiu al R. Moldova, lider al Partidului Comuniştilor (PCRM), Vladimir Voronin, întrebat ce aşteptă de la celelalte partide
Moldovenii din Franţa protestează faţă de abuzurile din Chişinău Peste 200 de cetăţeni moldoveni aflaţi în Franţa au reluat acţiunile de protest anticomuniste, manifestând duminică, 26 aprilie, în faţa Primăriei de la Paris. Acţiunea de protest a fost iniţiată pentru a atrage atenţia
Voronin acuză UE de crearea unei noi “cortine de fier” Preşedintele moldovean, Vladimir Voronin, a apreciat miercuri, într-un interviu televizat, că Uniunea Europeană a stabilit pentru cetăţenii moldoveni restricţii mai grave decât “cortina de fier”.
Rusia acuză UE că îşi extinde sfera de influenţă în Moldova Parteneriatul Estic este privit de Moscova ca o agendă ascunsă, iar criticii europeni consideră că proiectul nu este decât un mod de a ocoli asocierea statelor ex-sovietice la UE şi că este deja subminat de crizele din Moldova,
Partide politice tratează sceptic propunerea Parlamentului 90 Reprezentanţi ai partidelor politice care au acces în Parlament şi ai Uniunii Scriitorilor din Moldova (USM) se arată sceptici vizavi de convocarea Marii Adunări Naţionale – idee lansată miercuri, 29 aprilie, de Asociaţia „Parlamentul
Startup School: 20 de echipe finaliste din toată țara, cu idei tech promițătoare și 4 premii acordate pe scena Demo Day la Chișinău
Maib susține arta și patrimoniul cultural național, devenind partener strategic al Festivalului „DescOperă”
S-a încheiat cea de-a șasea ediție a Festivalului Industriilor Creative FIC 2025. Evenimentul a reunit creativi din 7 țări
De la vis la acțiune: 20 de idei de afaceri cu impact lansate în cadrul programul „Antreprenoriat de la Zero”
Participă la cursul gratuit „Design Thinking” la Orange Digital Center și învață să gândești ca un inovator