Cu aproximativ trei săptămâni înainte de alegerile parlamentare anticipate din 29 iulie, Partidul Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM) ar acumula circa 30% din voturile celor care împărtăşesc o anumită convingere politică, în timp ce alte patru partide de opoziţie care ar trece pragul electoral ar acumula în total peste 40%, arată rezultatele sondajului de opinie „Vox Populi – iulie 2009”, prezentat, miercuri, de Asociaţia Sociologilor şi Demografilor din Republica Moldova.

Procurorul General, Valeriu Gurbulea şi ex-viceministrul de Interne, Valentin Zubic au adus acuzaţii ilegale liderului Alianţei Moldova Noastră (AMN), Serafim Urechean şi fostului deputat AMN, Ion Pleşca, de implicare în tentativa de asasinare a liderului Partidului Popular Creştin Democrat (PPCD), Iurie Roşca. Aceasta este decizia Curţii Supreme de Justiţie. Totodată, solicitat de JURNAL TV, Ion Pleşca spune că intenţionează să le ceară celor doi despăgubi, dar că nu s-au gândit încă la suma pe care o vor solicita.

În perioada 7-12 iulie, posturile de radio şi televiziune cu acoperire naţională şi quasi-naţională au continuat să admită abateri grave de la principiile etice şi deontologice, în unele cazuri încălcând prevederile Codului Audiovizualului şi ale Regulamentului privind reflectarea campaniei electorale, aprobat de Comisia Electorală Centrală, – relevă cel de-al treilea raport de monitorizare elaborat de Centrul Independent de Jurnalism, în cadrul Coaliţiei pentru alegeri libere şi corecte – Coaliţia 2009.

Pe eşichierul politic electoral se limpezesc apele. Luni, la emisiunea „În profunzime” de la PRO TV, Vitalia Pavlicenco a anunţat că formaţiunea sa, PNL, se retrage din campania electorală în favoarea partidelor liberale. Acelaşi lucru îl anunţase anterior şi Anatol Petrencu, liderul MAE. Pe dreapta, au rămas în suspans ecologiştii. Pe stânga, pepecediştii continuă obraznic să meargă încurajaţi de PCRM.