Liderul PD, Marian Lupu a declarat jurnaliştilor, după finisarea negocierilor în cadrul Alianţei pentru Integrare Europeană, că nu a fost contactat de reprezentanţii PCRM şi că invitaţia publică care a fost făcută comuniştilor din partea AIE rămâne în vigoare. “Trag nădejde că PCRM va accepta discuţiile. Noi am adresat o invitaţie oficială. De ce mai este nevoie? De rugăminţi? De ce un dialog deschis nu este acceptat de comunişti?”, s-a întrebat retoric Lupu.

Nici nu s-au ofilit florile depuse la statuia lui Mihai Eminescu de 31 august, că au şi început să se facă auzite voci care par a trivializa evenimentul. Vezi Doamne, un liberal autentic nu ar trebui să se ocupe cu asemenea chestiuni minore precum denumirea limbii. De ce tocmai acum, îţi vine să întrebi, exact în momentul în care denumirea sărbătorii din 31 august revine, după ani de vinovată „uitare”, la titulatura completă – „Limba noastră cea română”?

Actualmente, Voronin încearcă să găsească o soluţie care l-ar ajuta să se menţină la putere. Însă, după mine, o asemenea soluţie la moment nu există. Actualul preşedinte în exerciţiu, care se pretinde a fi preşedinte în exerciţiu, domnul Voronin, de fapt, nu mai este în exerciţiu. Deoarece încă pe 22 mai curent el a intrat în situaţia de incompatibilitate.

Vineri seară ascultam la un post de radio dedicaţii muzicale „pentru deputaţii AIE care nu s-au lăsat intimidaţi de comunişti” şi încercam să-mi amintesc când am vrut, pentru prima dată, să arunc o piatră în Voronin. N-a fost la 7, nici la 8 aprilie, ci la 24 iunie, când papa tocmai îşi încheiase conferinţa de presă în care a vorbit, ca un bădăran, despre şobolani şi pantalonii lui Chirtoacă.

Parlamentul ar urma să se reunească în a doua sa şedinţă, după ce vineri s-a constituit o nouă majoritate în legislativ, gata să preia puterea. Dar transferul de putere întîrzie. Alegerea lui Mihai Ghimpu în funcţia de preşedinte al Parlamentului a fost contestată ieri de Partidul Comuniştilor la Curtea Constituţională. Comuniştii au anunţat că nu se vor prezenta la şedinţa de astăzi din Parlament, din motivul că nu recunosc legalitatea convocării acesteia de către deputaţii majoritari din Alianţa pentru Integrare Europeană