Fenomenul „Pavel Turcu” este un fel de continuare a lui 7 aprilie prin alte mijloace. Este expresia unui protest al tinerilor faţă de o Moldovă care nu are altă vocaţie decât aceea de a fi codaşa tuturor clasamentelor. În fine, este o revoltă împotriva condiţiei de moldovean. Cei care o practică par să-şi fi dorit să se nască într-o ţară campioană mondială la fotbal, cu laureaţi Nobel şi cu învingători la Cannes şi Eurovision.

Ziarul TIMPUL a readus salutar în dezbaterea publică, direct sau indirect, două teme cruciale pentru modul de abordare a relaţiilor dintre cele două maluri ale Prutului. Pe de o parte, recuperarea şi revizuirea memoriei interbelice a acestei relaţii („palma jandarmului” versus „glonţul sovietic”). Pe de alta, dificultăţile inadmisibile ce apar astăzi în funcţionarea eficace a relaţiei Bucureşti-Chişinău (cazul Acordului de mic trafic).

Când, la 7 septembrie 2009, în TIMPUL a apărut un articol sub titlul „Fulger pregăteşte un trăsnet”, mi-am făcut impresia că autorul, Gheorghe Budeanu, a fost prezent la acea mârşavă şedinţă a corpului de ofiţeri a Brigăzii de Poliţie cu Destinaţie Specială „Fulger”, condusă de generalul V. Botnari şi I. Ţurcan. Zic astfel pentru că el a descris detaliat ce s-a petrecut acolo, în seara lui 4 septembrie.