Victoriabank, este una din instituţiile financiare din Republica Moldova, care a suferit atacuri de raider. După ce Curtea Supremă a Justiţiei, a făcut lumină în această problemă şi a reîntors adevăraţilor proprietari acţiunile, de care au fost deposedaţi fraudulos, ex-preşedintele Vicoriabank, Victor Ţurcan, a ieşit aseară, 16 septembrie, în cadrul unei conferinţe de presă, dezvăluind lucruri uluitoare despre scheme frauduloase şi chiar mafiote, conduse de fraţii Viorel şi Victor Ţopa.

Marţi, 13 septembrie, viceprim-ministrul ţării, ministrul Economiei, Valeriu Lazăr, a avut o întrevedere cu directorul Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) în Republica Moldova. Unul dintre subiectele cheie, care au fost discutat între cei doi oficiali, a fost problema ce vizează imperfecţiunile cadrului legislativ existent în Moldova, pe piaţa de capital, mai ales că ţara noastră, recent s-a confruntat cu tentative de preluare forţată a acţiunilor din câteva instituţii financiare.