Ce face Grecia mai departe? Cât n-ar suna de banal şi de confuz, în timp ce toţi în cor ameninţă Grecia cu Defaultul, preşedintele UE, Herman Van Rompuy, se poziţionează în potriva direcţiei mulţimii şi exclude posibilitatea intrării în faliment a Greciei.
Cursul valutar, 22 septembrie. Se schimbă balanţele valutare Cursul valutar pentru astăzi, 22 septembrie, conform datelor prezentate de Banca Naţională a Moldovei. Dacă aveţi de gând să vindeţi valută atunci:
Putin şi Merkel au discutat despre cooperarea energetică Premierul rus Vladimir Putin şi cancelarul german Angela Merkel au discutat telefonic recent despre cooperarea economică, mai ales în sectorul energetic, a anunţat purtătorul de cuvânt al guvernului rus, relatează RIA Novosti.
Cine va plăti pentru greşelile grecilor?! Grecia este din ce în ce mai aproape de “groapă”, de aici reese că statul Elen nu va mai fi în stare să achite jumătate din datoria colosală care o trage din urmă. Este incitant alt aspect deja, bine, Grecia a dus-o capul de minune să gestioneze banii oferiţi cât se poate de rău, însă cine va fi “norocosul” care va răspunde pentru greşelile acesteia?!
Made in China tot mai rar Avantajele oferite până acum de China încep să se diminueze, conform unui raport recent al KPMG, totul datorându-se problemelor precum creșterea costurilor forței de muncă, dar și îmbătrânirii populației. Au fost analizate mai multe țări, dintre care China este totuși nația cu cea mai mare medie vârstă medie a populației, de 34 de ani.
Italiei i-a fost luată coroana Europa avea trei ţări care erau notate cu clificativul A+, însă criza se pare a găsit punctul slab, cu ajutorul căreia a luat deja una din coroane.
Beijingul, ar putea întoarce spatele Europei Cele mai bune şi mai logice acţiuni care le-ar putea întreprinde statul chinez, este să renunţe la gândul de a achiziţiona obligaţiuni guvernamentale europene şi să reducă cât se poate de rapid şi de tare rezervele valutare exprimate în dolari, a declarat un economist chinez cu experienţă, fost consilier la Banca Centrală de la Beijing.
Cursul valutar, 21 septembrie. Moneda unică europeană se apreciază Cursul valutar pentru astăzi, 21 septembrie, conform datelor prezentate de Banca Naţională a Moldovei. Dacă aveţi de gând să vindeţi valută atunci:
Ratingul Italiei redus de către Standart & Poor’s Agenţia Standart & Poor’s a scăzut reitingul Italiei de la A+ la A/A-1 cu perspectivă negativă, din cauza deteriorării perspectivelor economice şi incertitudinii politice, decizia luând prin surprindere bursele internaţionale.
Participă la cursul gratuit „Design Thinking” la Orange Digital Center și învață să gândești ca un inovator
Ești student/ă? Vino să-l cunoști pe Ex-Lead Designer Netflix și să afli cum te poți angaja în industriile creative
Bagaj pregătit? Destinația: Tbilisi! Achită-ți cumpărăturile cu cardurile Visa de la maib și câștigă o călătorie de neuitat
Nova Poshta a livrat în Moldova un număr record de colete datorită colaborării cu cele mai mari marketplace-uri mondiale