Astăzi, 27 septembrie, bursele din Est, au deschis ziua cu dreptul, mai ales în industria minieră şi sectorul bancar, aceste creşteri sunt motivate de o aşa zisă încredere pe care investitorii încearcă să o dovedească către liderii europeni. Primii, mai au speranţa că, oficialii europeni, vor fi capabili să adopte măsuri decisive, care vor contribui la rezolvarea crizei datoriilor de stat şi desigur vor fi în stare să prevină şi să oprească o nouă criză financiară.

Problemele grave provocate de criză în Europa, au determinat conducătorii continentului să caute toate modalităţile posibile, care ar fi în stare să balanseze economia. Una dintre puţinile scăpări, era China, unul dintre statele cu o economie cât de cât stabilă, însă acesta încă nu a terminat reabilitarea după atacul crizei din 2008, iată de ce, a mai arucat până acum fraze care aveau un mesaj negativ pentru europeni.