Cât de liniştit eşti când călătoreşti prin Chişinău?

De Victoria Ungureanu

Riscurile pot apărea de la orice colţ, adesea din propria vină, iar şi mai des din graba şi neatenţia şoferilor grăbiţi din Chişinău. Rareori întâlneşti un şofer care merge regulamentar şi fără grabă. Ceilalţi vorbesc la telefon cu colegii de serviciu şi se tot întreabă unul pe altul: “Unde eşti? Eu azi nu te-am întrecut!”

Pe străzile Chişinăului, mai cu seamă rutele care circula prin Chişinău, se organizează zilnic “întreceri” şi stres gratis. Nu contează viaţa pasagerului, contează ca el să adune de pe mărginile drumului cât mai mulţi pasageri, deci câţi mai mulţi bani! Nu contează că depăşim viteza, contează că ne-am întrecut colegul de servici!
Ce post de radio? Ce piese asculţi chiar dacă nu-ţi sunt pe plac şi chiar dacă conform regulamentului rutier este interzis, continuăm să ascultăm “Русское Радио” în transportul public, chiar dacă rusa, pentru unii din noi a ajuns deasupra capului.

Recent, a fost creat un grup virtual pe facebook, întitulat “STOP nesimţirii şoferilor!” prin care pichetează primăria Chişinău până soluţionează problema microbuzelor. Autorul şi organizatorul Ghenadie Brega a creat chiar şi un orar al protestelor.

“În fiecare zi de luni în perioada 13 sept.- 11 oct. 2010: 13, 20 şi 27 septembrie, 4 şi 11 octombrie 2010, de fiecare dată la ora 9.00 (când autorităţile locale fac şedinţa săptămânală), vă invităm la PROTEST în faţa primăriei mun.Chişinău”.

La fel cei 382 de participanţi care au acceptat ideea cer demisia şefului Direcţiei Transport, V.Ţărnă, pentru că nu a ştiut să soluţioneze problemele reclamate de ei şi asigurarea respectării legislaţiei de către şoferi şi proprietarii de rute de microbus.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.