De Luminiţa Gusina
Valeri Kuzmin, ambasadorul Federaţiei Ruse în Moldova, a comunicat miercuri, 9 iunie în cadrul unei conferinţe de presă, că toate scrisorile trimise Ambasadei, în care se cere punerea în libertate a lui Ernest Vardanyan şi Ilie Cazac, sunt readresate oficialilor de la Tiraspol.
Diplomatul afirmă: ”Ambasada Federaţiei Ruse nu poate interveni. Există anumite reguli diplomatice internaţionale. În acest sens trebuie să fie o claritate deplină. Republica Moldovenească Nistreană este nerecunoscută. De facto, în acest teritoriu există organe de stat. De aceea nu este cazul să aştepţi ca cineva să vină din afară şi să facă dreptate. Nu este serios”.
Declaraţiile au fost făcute, după ce părinţii lui Ilie Cazac au spus că intenţionează să facă greva foamei în faţa misiunii diplomatice, dacă nu va fi eliberat fiul lor.
Părinţilor lui Ilie Cazacu, Valeri Cuzmin le-a exprimat compasiune şi le-a sugerat să nu protesteze prin greva foamei.
Potrivit ambasadorului, rudele au dreptul să ştie, care este starea sănătăţii celor arestaţi.
De menţionat, că colaboratorul Inspectoratului Fiscal din Bender, Ilie Cazac şi jurnalistul, Ernest Vardanyan sunt acuzaţi de spionaj şi trădare de stat, riscând până la 20 de ani, privaţiune de libertate.