Sorina Ştefârţă
Marţi am aflat cu surprindere că cererea postului de radio „Vocea Basarabiei”, de acordare a unor noi licenţe de emisie, a fost satisfăcută de Consiliul Coordonator al Audiovizualului. De ce surprindere şi nu bucurie? Pentru că atâţia ani acest post a fost şutat de toate CCA-urile posibile, încât, ca-n fabula cu ciobanul mincinos, nu puteam să cred că aşa ceva s-a întâmplat. Mai ales acum când, deşi încă neinstalat oficial în fotoliul de preşedinte, în fruntea audiovizualului moldovenesc a venit cel care, îndrăznesc să bănuiesc, a fost mereu cardinalul din umbră al actualului CCA – dl profesor Gheorghe Gorincioi. Îl rog să nu se supere că nu-i amintesc şi celelalte titulaturi, dar pentru mine dl Gorincioi a rămas profesorul care, acum 17 ani, încerca să mă iniţieze în „Teoria sovetskoi peceati”. Din păcate pentru el, n-am fost o studentă prea bună, mai ales că era anul ‘90 afară. Dar să trecem peste amintiri…
Astăzi CCA-ul lui Gorincioi (să ştiţi că totuşi nu înţeleg de ce nu a fost ales din start preşedinte) urmează să dezbată o chestiune care, pe când ni se preda nouă „Teoria sovetskoi peceati”, nu credeam că va deveni vreodată atât de acută. Pentru că ne părea absolut naturală. E vorba de prezenţa TVR 1 în R. Moldova.
Din punct de vedere tehnic – în opinia unui spectator diletant, admit – TVR este un post ca multe altele existente în spaţiul mediatic moldovenesc. Cu toate acestea, doar în cazul sistării TVR, acum câţiva ani, au fost invocate probleme tehnice. Acum – în opinia aceluiaşi spectator diletant – deficienţele tehnice au trecut în deficienţe de comunicare şi… CCA s-a grăbit să scoată frecvenţa TVR la concurs. Nu contează că guvernul de la Bucureşti a alocat bani pentru achitarea datoriei TVR faţă de ÎS „Radiocomunicaţii” (apropo, se pare că e singura televiziune care plăteşte ca să emită la noi, celelalte vânzându-şi producţia); nici că mai mulţi experţi au adus dovezi că decizia CCA este ilegală… Frecvenţa pe care emite TVR este una de „aur” – aproape 95% din teritoriul RM -, iar punând mâna pe ea, comuniştii ucid doi iepuri deodată: ne privează de postul public românesc, care lor le stă „niţel” în gât, şi mai obţin un canal cu acoperire naţională…
Aşadar, faptul că astăzi frecvenţa TVR va fi licitată este aproape cert. Rămâne deschisă a doua întrebare: cui va reveni frecvenţa? Din câte se ştie, există doi pretendenţi – Compania „Cotidian” SA şi „TLS M Internaţional SRL”. Prima este o companie autohtonă, prezentă pe piaţă de zece ani, e proprietară a postului de limbă rusă „TVC 21” şi vrea să creeze un post numit „TVR Moldova”, care să preia o parte din programele informative şi documentare de la TVR, restul emisiunilor urmând să fie producţie proprie autohtonă. A doua este o firmă off-shore şi e condusă de regizorul Teodor Guţu de la „Moldova 1”, care doreşte să facă un post numit „TV2 +”. „Cotidian” SA are deja o înţelegere prealabilă de retransmitere a TVR 1 cu administraţia postului public românesc. „TLS M Internaţional SRL” este o anonimă care nu pomeneşte TVR. Cel mai grav însă e faptul că ce iese din pisică şoareci mănâncă. Adică, ce iese din „Moldova 1” pe comunişti slujeşte…
Cum va proceda CCA – va păstra TVR sau va mai oferi comuniştilor de la Chişinău o frecvenţă naţională pe tavă – doar Dumnezeu şi, poate, cardinalul ştie. Apropo, prin 1997, dl profesor Gorincioi a fost delegat la ambasada noastră de la Bucureşti. Aş vrea să sper că anii petrecuţi în România i-au mai schimbat optica dlui Gorincioi. Numai că după Bucureşti el a plecat la Moscova… / Sorina Ştefârţă // Timpul