De Adriana Agapii/ Chişinău / Moldova.ORG/ — Te invit să faci o escapadă la munte, într-o zonă de o frumuseţe rară şi unde sigur te vei distra de minune. Vreau să mergi împreună cu mine într-o călătorie, până un alta imaginară, în munţii Piatra Mare. Şi sper că după această călătorie digitală să faci şi una reală, fiindcă merită.
Canionul 7 scări se află la o altitudine medie de 980 m, pe pârâul 7 scări. Este cel mai frumos şi spectaculos canion din tot masivul Patra Mare. Are o lungime de 160 de metri şi o diferenţă de nivel de 58 m. Prima treaptă a cascadei de jos în sus, are o înălţime de 8 m, urmată de 6 scări, cea mai mare având 35 m.
Întreg canionul este amenajat cu scări pentru urcarea la un nivel mai înalt. Escaladarea este şi incitantă, dar şi periculoasă. Din cauza apei care curge permanent, scările sunt ude, de aceea este nevoie de încălţări speciale pentru escaladat, de exemplu bocanci. În nici într-un caz să nu vă aventuraţi în sandale de oraş, dacă nu vreţi să aveţi surpriza alunecărilor dese.
Canionul 7 scări este un obiectiv îndrăgit de împătimiţii de munte, dar şi cei care au fost măcar odată, vor să revină iar şi iar. Ce face canionul atât de deosebit? Presupun că spectaculozitatea peisajelor, care sunt inedite pentru România.
În cele 30 de minute cât durează escaladarea canionului, uiţi de toţi şi de toate, fiindcă entuziasmul care-ţi cuprinde întreaga fiinţă nu te lasă să respiri normal. Vreai să urci, să tot urci şi să întreci spaima care se ţine de tine dacă te uiţi pe scări în jos.
Pentru cei care au rău de înălţimea urcarea pe canion va fi un adevărat examen.
Pe timp de iarnă traseul este închis, din cauza treptelor îngheţate, riscul de căderi şi accidentări este destul de mare. Timpul propice pentru astfel de aventuri este vara, dar şi la început de toamnă se poate face o excursie, care garantat vă va face să priviţi lumea cu alţi ochi, de copil…poate.
Priviţi de jos în sus munţii dau fiori, dar priviţi de sus în jos oferă splendori. Escaladaţi munţii!!!
Distanţa de la Chişinău până la Canionul 7 scări este de 421 km.