Candu în presa ucraineană: Federația Rusă sporește presiunile

Federația Rusă sporește presiunile și încercările de a exercita influență asupra autorităților din Moldova, iar aceste acțiuni devin tot mai vizibile în ajunul alegerilor parlamentare. Declarația a fost făcută de către președintele Parlamentului, Andrian Candu, într-un interviu pentru agenția ucraineană UNN.

„În primul rând trebuie să nu uităm că avem alegeri parlamentare în acest an. Noi simțim că Rusia își intensifică influența, activitatea și presiunile asupra Guvernului. De asemenea, observăm că unele partide beneficiază de o susținere sporită din partea Kremlinului. Pe de o parte, este vorba de suportul financiar, și nu e vorba doar de partidele pro-ruse, ci și de utilizarea unor posturi TV, instituții media afiliate Rusiei și multe altele. În al doilea rând, constant primim informații despre activizarea serviciilor speciale ruse aici, în țară. În al treilea rând, vedem și o activizare a militarilor ruși dislocați în regiunea transnistreană, unde în ultimul timp s-au desfășurat mai multe exerciții militare cu așa-zisa armată transnistreană. Toate aceste manifestări ale propagandei le resimțim tot mai tare și mai tare. Iar acest lucru ne determină să fim mai precauți și atenți în relațiile cu Federația Rusă”, a declarat Andrian Candu.

Șeful Legislativului a precizat că incidentele din relațiile cu Moscova se produc permanent din anul trecut și, în primul rând, au legătură directă cu investigarea spălării a 22 de miliarde de dolari din Rusia, prin băncile din Moldova.

”Ancheta a stabilit că banii au venit din Rusia și sursa acestor bani au fost serviciile speciale rusești. Când structurile noastre au început investigația, să pătrundă mai adânc în detalii, au fost arestate unele persoane, inclusiv una la Kiev – domnul Platon, Rusia a trecut la acțiuni. Ei au recurs la intimidări și ofense față de persoane oficiale moldovenești care fie se aflau pe teritoriul Rusiei, fie mergeau încolo – acest lucru se întâmpla în cazul membrilor Guvernului, Parlamentului, reprezentanților grupului de anchetă”, a spus Andrian Candu.

Șeful Legislativului a amintit și de declarațiile ofensatoare ale vicepremierului rus Dmitri Rogozin și a precizat că astfel de acțiuni nu mai puteau fi tolerate. ”Nu tindem spre o confruntare deschisă, spre un război cu Rusia, dar autoritățile ruse, în special unii reprezentanți, trebuie să înțeleagă faptul că așteptăm respect și că față de noi trebuie să aibă o atitudine de partener egal și că e timpul să se gândească la o cooperare constructivă.

Nu intenționăm să mi tolerăm atitudine bazată pe sancțiuni, ofense și acuzații doar din cauză că dorim să fim mai aproape de Uniunea Europeană și să devenim parte a familiei europene. Același lucru s-a întâmplat și când am semnat Asocierea cu Uniunea Europeană – Rusia a introdus embargo (pentru produsele moldovenești exportate în FR). Aceasta nu e un comportament și relații constructive între două țări partenere”, a declarat Andrian Candu.

În contextul amenințărilor în creștere din partea Rusiei, președintele Parlamentului a vorbit și despre apropierea dintre Moldova, Ucraina și Georgia.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.