Candidații care s-ar putea bateîn turul doi pentru șefia Chișinăului/ Sondaj ajuns

Dacă duminică ar avea loc alegeri locale anticipate, aproape o treime dintre locuitorii Chișinăului cu drept de vot ar opta pentru socialiști – 30,6%. Pe locurile doi și trei în topul preferințelor se află PDA, cu 13,1%, și PAS, cu 12,2%.

Acest lucru rezultă din datele unui sondaj intern, realizat de un partid, dar care nu a fost făcut public. Redacția Ziarului NAȚIONAL a făcut rost de aceste date pe seama cărora s-a speculat mult în ultimul timp pe rețelele sociale.
Aceleași date arată că pentru PDM ar opta 7,9 dintre alegătorii din Chișinău, liberalii s-ar bucura de susținerea a 5,1 la sută, iar comuniștii – de 4,6% dintre orășenii cu drept de vot.

Cât privește candidați pentru funcția de primar, situația este total diferită. Astfel, pe prima poziție în topul preferințelor este independenta Silvia Radu – pentru ea ar vota 38,3% dintre participanții la sondaj. Aceasta este urmată de socialistul Ion Ceban, preferat de 23,6% dintre cei intervievați.

Candidatul PPDA-PAS-PLDM, Andrei Năstase, este pe locul trei, cu 17,4%. Acesta este urmat de liberalul Valeriu Munteanu cu 5,3% și candidatul PUN, Constantin Codreanu cu 1,2%.

Ceilalți candidați ar acumula sub un procent.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare