Burnout – maladia secolului XXI

Putem cu uşurinţă prezice că
sindromul burnout (surmenajul, depresia, epuizarea) va figura în topul
cuvintelor cheie alese în 2011, ca în fiecare an, de Societatea pentru Limba
Germană. Indici există din belşug.

„Cine mai locuieşte acolo unde
lucrează?” – se întreabă autorii anonimi ai scandalosului manifest al
Comitetului Invizibil, întitulat Insurecţia ce va veni, spre a constata, în
capitolul trei al incendiatoarei cărţulii, că „Viaţa, sănătatea, dragostea au
devenit precare. De ce s-ar sustrage munca acestei legi?”.

Finalmente tocmai teama pierderii
locului de muncă este una din cauzele pentru care cei care au de lucru,
lucrează din ce în ce mai mult, biciuiţi de imperativul permanentei
autodepăşiri.

Noile medii au făcut posibilă
continuarea serviciului şi de acasă, după încheierea programului, forţând linia
de separaţie între activitatea profesională şi repaos, între viaţa particulară
şi cea publică, spre a putea ocupa prin muncă tot mai mult din spaţiul rezervat
odihnei.

Rezultatul: o societate obosită,
astenizată, din ale cărei arcane caută să ne scape Byu-Chul Han, autorul unei
cărţulii foarte inteligente, docte şi totuşi accesibile, intitulată Societatea
surmenată. Se poate afla din paginile ei, între multe altele, că excesivul
pozitivism al epocii noastre, presiunea unei obligativităţi a performanţelor,
ar duce la transformarea individului, dar şi a societăţii, într-o maşinărie
autistă a autodepăşirii profesionale.

Dezechilibrul tot mai grav între vita contemplativa şi vita activa, în defavoarea celei dintâi
şi în folosul celei de-a doua, ar alimenta între altele nervozitatea şi isteria
hiperactivei societăţi contemporane.

Nu doar serioasa revistă DER
SPIEGEL, ci şi mai frivolele publicaţii, în care, pe lângă programele TV,
cititorii mai au parte de sfaturi şi informaţii mai mult sau mai puţin utile,
alături de revistele de specialitate, precum cele de psihologie ori studiile
sociologice şi filozofice abordează intens, încă de la începutul acestui an,
problema sindromului burnout sau, mai pe înţelesul tuturor, al asteniei, al
epuizării, al depresiei psihice. „Lumea secolului XXI este rapidă, obositoare,
imprevizibilă. Milioane de locuitori ai Republicii Federale cad victimă aşa
numitului sindrom burnout, în spatele căruia se ascunde adesea o adevărată
depresie”, scrie DER SPIEGEL în cuprinsul unui dosar special consacrat noului
sindrom.

Dar ştiut fiind că statisticile sunt
mai puţin convingătoare decât expunerea unor cazuri individuale, sunt descrise
„păţaniile” unor cetăţeni de rând, dar şi ale unor personalităţi ale vieţii
publice, scriitori, sportivi, jurnalişti, politicieni. Cu toţii au trecut prin
supliciile depresiei, ale burnout-ului, revenind la normalitate, dar cu teama
de a o pierde în orice moment, din nou.

Ce antidot există la maladia
secolului XXI? „Uneori este suficient să-ţi schimbi viaţa, să-i dai un nou
sens. În fond, nu ai decât o singură viaţă”, – mărturisea una din victimele salvate
din strânsoarea încă tabuizatei suferinţe.

Mai există însă şi alte terapii.
De pildă, cea recomandată de Byu-Chul Han, după lectura unor scrieri ale lui
Nietzsche: redescoperirea forţei tămăduitoare a uitatei vita contemplativa.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.