De Mariana Nicolaev/ Chişinău / Moldova.ORG/ — Criza în care s-a pomenit toată lumea, a ajuns la faza când poate lipi şi dezlipi, construi şi desface, păreri şi decizii capabile să facă reforme de nerecunoscut.
Cam în aşa situţie s-au pomenit şi bulgarii. Aceştia erau la un pas de a adera la zona euro, dar s-au gândit, până s-au răzgândit.
Acest lucru este observat foarte bine, prin micşorarea considerabilă a încrederii şi a sprijinului cetăţenilor bulgari, oferit ţării lor. Studiile efectuate recent, privind părerea publică despre aderarea statului bulgar la zona euro, confirmă modificările amintite mai sus.
Dacă în februarie curent, circa 34 la sută dintre bulgari considerau un pas înainte, adoptarea monedei unice europene, atunci, dor după câteva luni, conform datelor din iulie, numărul acestora, s-a redus cu 9%.
Bulgaria este într-un fel sau altul, un stat egoist, circa 56 la sută din respondenţii studiilor realizate la această temă, s-au declarat împotriva aderării statului lor la zona euro, în cazul în care Bulgariei i s-ar impune condiţia să contribuie la susţine financiară, a ţărilor care la momentul de faţă, se află în dificultate.
Tot datorită acestor sondaje, a fost posibil de stbilit că peste 55% dintre bulgari, îşi doresc ca ţara lor, să deţină o politică bugetară independentă de Bruxelles.