Bucurie în familia lui Ilan Shor. Jasmin a născut un băieţel

Bucurie în familia lui Ilan Shor. Interpreta Jasmin a născut astăzi dimineaţa la Moscova un băieţel. Părinţii l-au numit Miron, în cinstea tatălui milionarului, Miron Shor.

Copilul s-a născut cu o greutate de 3,350 kilograme şi o lungime de 54 de centimetri. Interpreta a anunţat că atât ea, cât şi bebeluşul se simt bine.

„Iată că s-a întâmplat ceea ce am așteptat 9 luni de zile! Azi a venit pe lume minunatul copilaș pe lume Miron. E o bucurie enormă să-l țin în brațe și să admir această fericire mică, dar atât de enormă! Ne așteaptă în viitor o mulțime de descoperiri, multe noutăți și curiozități! Le mulțumesc tututor celor care m-au susținut în această perioadă! La noi totul e bine, minunat și frumos!”, a scris interpreta pe Instagram.

Reamintim că în luna septembrie 2011, Jasmin și Ilan Shor au jucat nunta anului la Chișinău. Evenimentul a avut loc în Palatul Republicii. Aceasta a fost cea de-a doua căsătorie a interpretei Jasmin, care avea atunci 33 de ani și prima pentru Ilan Shor, de 24 de ani. Cei doi au o fetiţă care a fost numită în cinstea mamei actriței, Margareta.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.