Sport naţional moldovenesc, practicat ziua şi noaptea, în încăpere sau afară, legal şi ilegal, pe ploaie, vînt sau soare, oricum, esenţa lui poate fi rezumată la 3 cuvinte, extrem de simple: CUMPĂR – VÎND – SCHIMB.
Nu eşti moldovean dacă niciodată nu ai auzit de „perecupşici”, dacă nu ai cumpărat roşii de la o băbuţă la o margine de drum sau dacă nu ai încercat să vinzi ceva.
Din păcate, Chişinăul nu intră în topul celor mai frumoase capitale, nici în topul celor mai scumpe sau a celor cu cele mai multe monumente istorice pe metru pătrat. Și totuși, cred că am tot dreptul să declar că ne putem numi capitala comerţului stradal. Pe străzile Chișinăului poţi cumpăra orice: ochelari de soare, ojă, roşii, chiloţi, vin, fuste ţigăneşti, brînză, tigăi, verdeață… Şirul poate continua la nesfîrşit. Tot aici poţi să aplici la Green Card, să participi la super tombolă, să devii membru Oriflame sau să vorbeşti cu cineva despre viaţa de apoi.
Dincolo de sarcasm şi glume, comerţul stradal a devenit o problemă arzătoare, a cărei soluţie nu o poate găsi nici Chirtoacă, nici Dodon (care, între noi fie vorba, totdeauna spune că are una în mînecă).
Totuşi, din punct de vedere economic, comerţul neautorizat aduce prejudicii majore bugetului municipiului, deoarece vînzătorii ambulanţi nu oferă bonuri de plată. Iar această situaţie miroase urît, miroase a evaziune fiscală. Nu mai zic deam’ nimic de esteticul urban.
Vînzătorii ambulanţi au prins la curaj, amplasîndu-și tarabele acolo unde vor ei, unde li se pare că au un vad comercial mai bun sau au cu cine schima o vorbă pe parcursul unei zile lungi de vară. Capitala este împăienjinită de gherete, care îngreunează (la fel de mult ca și mașinile parcate pe trotuare) deplasarea pietonilor.
Ministerul Sănătăţii este alarmat de situaţia creată, cînd alimentele uşor alterabile, ca laptele, carnea, peştele, pot fi cumpărate direct din stradă, de pe asfalt. Astfel, în cadrul cercetării toxiinfecţiilor alimentare, înregistrate în perioada 2009 – 2013, s-a constatat că 95 de focare, din 119 apărute, s-au produs pe cale de transmitere alimentară. În perioada anilor 2011- 2013 bolile infecţioase ocupă locul trei în structura morbidităţii generale la preşcolari.
Îmi aduc aminte de bunica mea, care se trezea la 5 dimineaţa şi pleca la bazar să vîndă o găinuşă, brînză sau lapte pentru a mai face niște bănuți. Așa făcea bunica mea, pentru că timpurile erau grele, oamenii trudiţi şi banii puţini. Au trecut deja mulţi ani de atunci, iar bunicile continuă să se trezească la 5 dimineaţa pentru a face vechiul ritual. Doar că acum li se alătură o armată întreagă de alți vînzători ambulanți, care-și scot marfa de vînzare pe unde apucă.
Mă întreb, oare acești oameni tot o fac în spiritul anumitor tradiții, ori poate chiar este o mare necesitate? Oare dacă oamenii ar avea destule locuri de muncă, iar salariile le-ar oferi un trai decent, ar mai ieși ei să vîndă te mai miri ce direct în stradă? Poate statul ar trebui să vină în întîmpinarea comercianţilor oferindu-le locuri de muncă decente… pentru că, uite-o, Evropa.
Şi dacă ei nu ar avea vînzări, ar mai sta ei pe marginea drumului? Între noi fie vorba, poate că şi nouă ne e mai comod să cumpărăm repede un buchet de flori sau un pahar de cireşe de unde apucăm, decît să căutăm un magazin autorizat?
