BDCE se implica in solutionarea problemei locuintelor sociale

Moldova.ORG — Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE) va oferi Guvernului R. Moldova un împrumut în valoare de 4,9 mil. euro pentru finanţarea proiectului de construcţie a locuinţelor sociale în întreaga ţară. Guvernul a decis începerea negocierilor cu BDCE şi a acordat împuterniciri ministrului Finanţelor, Mihai Pop, pentru semnarea Acordului-cadru de împrumut cu banca.

Creditul va fi oferit pe un termen de 20 de ani, cu o perioadă de graţie de 5 ani, şi o dobândă care va fi subvenţionată până la termenele concesionale, printr-o donaţie din contul fiduciar selectiv al BDCE. Împrumutul va fi debursat în 2 tranşe, în funcţie de progresele înregistrate în executarea lucrărilor de construcţie. Cu banii obţinuţi, vor fi construite 380 de locuinţe pentru refugiaţi din Transnistria şi familii social vulnerabile.

Proiectul are un cost total de circa 7,6 mil. euro, din care 2,7 mil. euro, vor constitui contribuţia Guvernului (sub formă de valoare iniţială a blocurilor locative nefinalizate, cheltuielile de construcţie şi terenurile aferente, pe care sunt amplasate blocurile) şi va fi implementat de către Serviciul Naţional Locuinţă sub auspiciile Agenţiei Construcţii şi Dezvoltare a Teritoriului.

În anul 2006, prin intermediul Serviciului Locuinţă au fost date în exploatare 2000 de apartamente în mai multe raioane ale republicii.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.