Bărbat prins cu zeci de mii de euro ascunşi în pantaloni

Un german de 32 de ani a fost reţinut de poliţiştii de frontieră englezi după ce au fost descoperiţi asupra sa aproximativ 50 de mii de euro, în bancnote de 500 de euro, bani ascunşi în pantaloni, notează BBC.

Cu toate că bărbatul a susţinut că banii sunt pentru afaceri, autorităţile din Marea Britanie au reţinut suma pe care au găsit-o asupra sa, pe motiv că bărbatul nu a reuşit să declare provenienţa banilor.

Directorul de investigaţie criminală şi financiară Peter Avery a declarat că bărbatul îşi poate recupera suma integral dacă va aduce dovada de provenienţă a banilor.

Poliţiştii consideră că banii sunt obţinuţi ilicit pentru că, în mai, băncile englezeşti au retras de pe piaţă toate bacnotele de 500 de euro, după ce s-a constatat că 90 % dintre acestea au legături directe cu activităţi ilegale.

De asemenea, autorităţile englezeşti spun că infractorii preferă bancnotele cu valoare mare pentru că astfel le este mai uşor să facă contrabandă cu sume mari de bani.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.