Bagaje pierdute? Ce trebuie să facem

PE SCURT

Una dintre cele mai mari griji când călătorim cu avionul este legată de pierderea bagajelor. Dar ce trebuie să faci dacă aștepți bagajele pe banda rulantă și nu le mai vezi sau când îți primești valiza distrusă?

PE LUNG

Dacă bagajul a fost distrus, pierdut sau întârziat, imediat vă adresați la ghișeul companiei cu care ați zburat (în cazul aeroporturilor mari care au o reprezentanță în acel aeroport) și  scrieți o reclamație/plângere în care să indicați obligatoriu: data zborului, compania cu care ați zburat, nr. zborului, să descrieți bagajul (aici ne referim la dimensiune, culoare, eventual anumite semne distincte prin care l-ați marcat, brandul dacă este unul cunoscut și descifrabil). La cerere va trebui să prezentați pașaportul, biletul bagajului (este un bilet mai mic – sticker lipit de biletul pentru zbor) și să îndepliniți un formular tipizat (reclamația de tip P.I.R. – Property Irregularity Report), pe care o să vi-l dea reprezentanții companiei aeriene, unde obligatoriu veți indica adresa și datele de contact. În cazul în care aeroportul nu are reprezentanța companiei aeriene, vă adresați imedat la Biroul de bagaje pierdute, care mai poate fi întâlnit sub numele „Bagage claim”/„Lost & Found”. Acest departament se ocupă exclusiv cu înregistrarea reclamațiilor/plângerilor pentru bagajele pierdute, deteriorate, inclusiv lipsa de conținut al unor bagaje.

Potrivit acestor acte internaționale, fiecare companie aeriană oferă o anumită sumă drept desbăgubire pentru bagajele clienților săi, în funcție de destinația zborului și de circumstanțele situației în care s-a aflat pasagerul. În medie, se pot acorda în jur de 1.000 de euro per pasager. Companiile aeriane ar putea să vă ceară chitanțe, bonuri, care să demonstreze valoarea bunurilor pe care le-ați avut în bagaj. Aceștia au nevoie de probe concludente că suma pe care o ceriți este justificată. De regulă, companiile aeriene nu își asumă răspunderea pentru obiectele fragile din bagaj, pentru obiecte de valoare (bijuterii,  telefoane mobile, camere video, calculatoare), chei, documente și alte obiecte de acest gen. Pentru a evita excluderea acestora, vă recomandăm să cumpărați o asigurare pentru bagaje, care v-ar ajuta să solicitați o compansație mai mare de 1.000 de euro. Dacă nu veți putea proba valoarea obiectelor din bagajul pierdut, o să vi se acorde o despăgubire în funcție de greutatea bagajului (20 euro/kg).

Dacă vi s-a furat bagajul, vă adresați imediat la serviciul de securitate al aeroportului și reclamați furtul, după care anunțați poliția.

În cazul în care primești bagajul deteriorat trebuie să faci o reclamație imediat după descoperire, dar nu mai târziu de 7 zile de la data primirii bagajului. Dacă pagubele sunt minore, cel mai probabil nu vei primi despăgubire. Dar dacă acestea sunt majore, vizibile, compania aeriană va trebui să vă pună la dispoziție un serviciu gratuit pentru reparația acestora sau să vă plătească suma necesară, așa că păstrați chitanțele de la reparațiile pe care le-ați făcut. Reclamațiile referitoare la deterioarea bagajelor sunt examinate în decurs de 3 luni! Dacă ați zburat cu mai multe companii aeriene (conexiuni), atunci această procedură poate dura până la 6 luni! Companiile aeriene își rezervă acest drept pentru a investiga incidentul.

Chiar dacă, de cele mai multe ori, pierderea bagajelor nu ține de noi, există o serie de lucruri pe care le putem face pentru a ne asigura că lucrurile noastre nu se vor pierde. Este bine să ne notăm numele și numărul de telefon pe o etichetă pe bagaj, în exterior, dar și în interiorul acestuia. Asigurați-vă că nu lăsați în bagaj lucruri de valoare. Verificați eticheta de pe bagaj pusă de angajații companiei aeriene. Asigurați-vă că este trecută destinația corectă.

Sursa: bizlaw.md

Sunt jurnalistă din 2015. Dacă la început m-am delectat cu presa tipărită, din 2018 am pășit în lumea presei online. În toată această perioadă am descoperit oameni, locuri și istorii. Toate acestea mi-au arătat că viața e o paletă de culori pe care-mi place să o descriu prin cuvinte și condimentez cu fotografii.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.