Avea pașaport valabil, dar a încercat să intre ilegal în R.Moldova. Ce le-a declarat un ucrainean polițiștilor de frontieră

PE SCURT

Un tânăr ucrainean a încercat clandestin să ajungă în Republica Moldova, ca ulterior să-și continue călătoria în România. Astăzi, patrula Sectorului Poliției de Frontieră Tudora-1 l-a surprins în timp ce se deplasa, pe jos, dinspre Ucraina spre localitatea Palanca.

PE LUNG

În jurul orei 00:30, operatorul sistemului fix cu termovizor a sesizat patrula Poliției de Frontieră, aflată în misiune de supraveghere despre prezența unei persoane pe direcția Maiaki-Palanca.

Operativ, polițiștii de frontieră au intervenit în regiunea unde a fost observată, fiind depistat un bărbat care s-a legitimat ca cetățean ucrainean, în vârstă de 28 de ani.

Întrebat care ar fi cauza trecerii ilegale a frontierei de stat, deși deținea asupra sa pașaportul valabil, tânărul a declarat că anterior a încercat să traverseze hotarul prin punctul de trecere din apropiere, însă a aflat că pe numele său este aplicată interdicție de către autoritățile ucrainene.

Mai mult, din relatările sale s-a aflat că urma să-și continue călătoria până în România, unde era așteptat de rude.

În prezent, polițiștii de frontieră din Direcția regională EST cercetează cazul sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere ilegală a frontierei de stat. Acesta riscă o amendă în mărime de până la 750 unităţi convenţionale sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 200 de ore, sau închisoare de până la 2 ani.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.