Autoritatile locale au respins 3 cereri de autorizare a manifestatiilor in ziua de 22 aprilie

Responsabili din cadrul administratiei publice locale au avizat negativ, in cadrul unei sedinte comune cu reprezentantii Procuraturii municipale si Serviciului Informatie si Securitate, 3 cereri de autorizare a protestelor in ziua de 22 aprilie curent. Cererile au fost respinse pe motiv ca, in ziua respectiva, la Chisinau se va desfasura summitul GUUAM.
Unul din demersuri a fost depus de o persoana fizica, iar alte doua – de organizatii social-politice. Vladimir Moscaliov a solicitat permisiunea de a desfasura, impreuna cu alte 70 de persoane, in preajma Palatului Republicii o actiune de picheta a sustine in ziua summitul GUUAM. Circa o suta de membri ai organizatiei obstesti “Noul Bugeac” intentionau sa picheteze in aceasta zi sediul Parlamentului R. Moldova, iar 20 de veterani ai Razboiului de pe Nistru, membri ai Asociatiei veteranilor de razboi din Moldova, precum si invalizi si vaduve si-au exprimat intentia de a manifesta pe teritoriul Centrului International de Expozitii “Moldexpo”, pe teritoriul caruia se afla monumentul intemeietorului comunismului, Vladimir Lenin, a carui zi de nastere este consemnata la aceeasi data.

Seful Directiei social-umanitare si relatii interetnice, Nina Stratulat, a motivat refuzul de a autoriza aceste actiuni printr-o stipulare a legislatiei R. Moldova, care nu permite autoritatilor locale sa autorizeze actiuni de protest in zilele in care conducerea tarii organizeaza foruri internationale.

Secretarul Asociatiei veteranilor de razboi din Moldova, Valeriu Ciobanu, a declarat ca interdictia de a autoriza actiunile de protest nu are suport legal, ea urmand sa fie atacata in judecata. “Urmatoarea pichetare o vom organiza in fata Primariei, iar la 22 aprilie ne vom afla oricum pe teritoriul CIE „Moldexpo” pentru a depune maturi la monumentul lui Lenin”, a declarat Ciobanu.

In cadrul aceleiasi sedinte au fost autorizate doua spectacole muzicale, pe care intentioneaza se le organizeze, la 9 mai, Uniunea Nationala a Studentilor si, la 28 mai, Radio Contact. // Info-Prim

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.