Autorii dublului asasinat din Măgdăceşti şi-au primit pedepsele – 15 ani

Procuratura Generală anunţă despre condamnarea autorilor dublului asasinat din satul Măgdăceşti, raionul Criuleni, cînd o femeie şi fiul acesteia au fost omorâţi în propria casă.

Astăzi, Judecătoria Criuleni a satisfăcut practic solicitarea procurorilor şi l-a condamnat pe inculpat la detenţie pe viaţă pentru omorul intenţionat a două persoane, iar pe cea care i-a fost complice la comiterea crimelor – la 15 ani de detenţie.

Crima a avut loc în iarna anului trecut, cînd inculpatul, împreună cu concubina sa, care este soră cu victima, au întocmit un plan criminal pentru a se răzbuna pe motiv de ură pe familia acesteia. Timp de aproximativ un an inculpaţii au filat victimele pentru a le stabili locul de domiciliu şi modul de viaţă.

Astfel, pe 20 februarie 2013, inculpaţii s-au deplasat la domiciliul victimelor, care la acel moment nu erau acasă şi au rămas să le aştepte întoarcerea. Atunci cînd victima împreună cu fiul au revenit acasă, inculpaţii le-au aplicat multiple lovituri cu un obiect contodent, pregătit din timp. În urma loviturilor grave primite, femeia, în vîrstă de 41 de ani şi fiul acesteia, de 16 ani, au decedat pe loc.

Peste o săptămînă de la comiterea dublului asasinat, inculpaţii au fost reţinuţi şi pînă lapronunţarea verdictului, ambii s-au aflat în arest preventiv. Sentinţa este cu drept de atac.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.