Munchen: Gările închise temporar din cauza riscului unor atentate pregătite de ISIS Două gări din oraşul german Munchen au fost evacuate în cursul nopţii de joi spre vineri, iar numeroase […]
Mesaj de Revelion: Putin a mulțumit armatei ruse Președintele Rusiei, Vladimir Putin, și-a exprimat aprecierea, în mesajul său cu ocazia Anului Nou, pentru armata rusă care […]
O companie s-a adresat Ministerului Finanțelor pentru a sancționa trei cetățeni pentru abuz SRL „Ritlabs” s-a adresat Ministrului Finanțelor al RM, Anatol Arapu, cu cererea de a atrage la răspundere contravențională, […]
Regiunea transnistreană – criză economică, socială, politică Negocierile cu privire la reglementarea transnistreană nu au avansat deloc în acest an, pe fundalul crizei politice permanente de […]
Sturza despre decizia CC: Este una echilibrată Premierul desemnat Ion Sturza a comentat, pe pagina sa de Facebook, decizia de astăzi a Curții Constituționale. Acesta […]
Se propune ca taxa de stat pentru examinarea cauzelor civile să fie achitată de partea care a pierdut procesul Iniţiativa îi aparţine Centrului pentru Reformă în Sistemul Judecătoresc (CRSJ), iar aprobarea acesteia ar modifica sistemul de achitare […]
VIDEO. Mesajul angajaților IPG în ajun de revelion „Salvează discursul, nu-l lăsa pe mâna președintelui”! Agora a lansat campania #salveazădiscursul! Primii care au acceptat provocarea au fost un […]
Distracție pentru toate vârstele la Orhei în perioada sărbătorilor Odată cu deschiderea primului Târg de Crăciun la Orhei, centrul orașului a devenit locul de atracție pentru mii […]
Cine și de unde depune ”mărturii” împotriva lui Usatîi? Renato Usatîi este atacat de două persoane, despre care se vorbește ca au o reputație dubioasă. Pe unul […]
ACT Festival – Common Culture a adunat peste 2.000 de oameni la Castel Mimi. Colectivul de artiști vizuali CAPS câștigă competiția de video mapping
Opinie: UTA Găgăuzia și localizarea Agendei „Femeile, Pacea și Securitatea” – între reziliență comunitară, vulnerabilități regionale și securitate incluzivă
Peste 10 000 de alergători din 59 de țări și două zile în care Chișinăul a ales să alerge la maib | Mastercard Chisinau Marathon
19 milioane de lei pentru dezvoltare locală: obligațiunile municipale Ungheni și Leova au fost subscrise integral
Victoriabank investește în excelență: APEX Maths aduce la Chișinău cercetători de talie mondială pentru tinerii pasionați de matematică
Patru afaceri din sudul Moldovei au implementat soluții digitale prin programul Business Digital Start