Consiliul Economic al Prim-Ministrului a prezentat astăzi raportul privind activitatea sa în perioada 2014-2015, dar și obiectivele, prioritățile și inițiativele care sunt în derulare.

Dat fiind faptul că acest Consiliu are scopul să intensifice dialogul public-privat, inițiativele și intervențiile acestuia au dus la economii semnificative de timp și bani pentru noii și vechii antreprenori.
Potrivit lui Dumitru Alaiba, șeful Secretariatului Consiliului, 87 milioane de lei pentru taxe și 67 mii de zile de așteptare pentru acte birocratice au fost economisite anual de către antreprenori, în urma măsurilor propuse.

Alaiba a menționat câteva intervenții și măsuri importante, care au simplificat procedurile legale, au clarificat regulile, micșorând riscul corupției, chiar dacă au deranjat Parlamentul și alte instituții guvernamentale implicate sau vizate de măsurile de eficientizare. Drept realizări, șeful Secretariatului a dat exemple:

-reducerea numărului de acte în procesul de vămuire a mărfurilor importate și exportate în Moldova (pentru export numărul actelor care însoțeau declarația vamală a fost redus de la 9 la 3, iar pentru import – de la 11 la 3). Conform estimărilor, doar această simplificare economisește anual antreprenorilor aproximativ 55 de mln. de lei ce erau pierduți pe birocrație și colectarea actelor inutile. Anual au loc aproximativ 150 mii de operațiuni de export și 250 de mii de operațiuni de import;

-anularea prezentării extraselor din Registru de stat al unităților de drept. Antreprenorii vor economisi aproximativ 8 milioane de lei, acestea fiind costurile totale suportate de către antreprenori pentru obținerea extraselor din Registrele de stat ale persoanelor juridice și întreprinzătorilor individuali. Din 50 de instituții ce trebuiau să implementeze această reformă, 42 deja au anulat necesitatea prezentării acestui document intermediar care constituia o barieră în plus;

-publicarea setului de date despre fondatorii întreprinderilor din Republica Moldova, inclusiv numele fondatorilor a 200 de mii de companii din Moldova. Urmare a insistențelor Secretariatului, a fost deschis setul de date despre întreprinderile din Moldova, în strictă conformitate cu legislația. Această inițiativă are o componentă puternică de prevenire a corupției și traficului de influență, dar și de economisire a circa 4,4 milioane de lei anual;

-simplificarea procedurii de export a produselor de origine animalieră. Antreprenorii vor economis anual cca 1,5 milioane de lei. Numărul de vizite a fost redus cu 70%, iar numărul de zile de așteptare – cu 50%;

-oferirea asistenței Serviciului Vamal pentru publicarea listei agenților economici care au fost supuși controlului de stat. Deși nu există o prevedere expres în lege, Serviciul Vamal publică trimestrial lista companiilor unde au efectuat controale, lucru care contribuie la transparența controalelor de stat;

-raportarea electronică la Biroul Național de Statistică – lansată urmare a sesizărilor mediului de afaceri. La moment, deja 1500 de companii raportează online. Acum toate instituțiile statului, care solicită antreprenorilor rapoarte, au opțiunea de raportare electronică;

-simplificarea procedurii de înregistrare a afacerii (de la 5 pași la 1 pas, iar durata – de la 5 zile la o zi). Noile întreprinderi înregistrate vor economisi circa 96 de mii de ore de lucru anual datorită simplificărilor. Anual, se înregistrează circa 6 mii de companii noi;

-platforma www.finantare.gov.md – pentru o transparență deplină a oportunităților de finanțare a afacerilor. Pe portal sunt disponibile 33 scheme de finanțare a afacerilor, în sumă totală de aproximativ 500 milioane. de euro.

În aceeași perioadă, Republica Moldova a urcat în clasamentele mondiale precum Open Corporates Index (pentru publicarea registrelor comerciale), Doing Business (19 poziții mai sus în 2014, 9 poziții în 2015), Indicele Competitivității Globale (locul 82- +8 puncte în 2014, locul 84- -2 puncte în 2015) și Indicele Libertății Economice Heritage (+2 puncte- 57,5).

Alte măsuri care urmează a fi implementate sunt:
-liberalizarea proiectelor salariale – dreptul fiecărui angajat de a-și alege banca la care să primească salariul, lucru care va anima concurența dintre băncile comerciale în acest domeniu;

-eliminarea obligativității ștampilei. Deși această inițiativă ar fi putut realizată, Parlamentul a respins un proiect susținut atât de reprezentanții asociațiilor de afaceri, cât și de partenerii de dezvoltare. Inițiativa dată ar putea economisi antreprenorilor 10 milioane de lei anual;

-simplificarea cadrului de raportare prin introducerea raportului unic și a schimbului de informații dintre autorități, lucru care va economisi antreprenorilor o sumă substanțială.

Consiliul Economic al Prim-Ministrului este o instituție independentă, forul căreia este alcătuită din reprezentanți ai asociațiilor de afaceri, conducerea instituțiilor de stat și organizații donatoare active în reformele climatului de business în Moldova. Consiliului a fost format în cadrul Memorandumului semnat între Guvernul Republicii Moldova și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare în 2013.

Raportul integral al Consiliului poate fi studiat aici: