Tiraspolul aşteaptă troleibuze din Belarus Parcul de troleibuze de la Tiraspol va fi reînnoit cu vehicule fabricate în Belarus. Potrivit lui Martik Nersisean, directorul Parcului de troleibuze din Tiraspol, ajutorul umanitar urmează să fie primit până în luna septembrie a.c.
Adrian Năstase nu va rămâne cu sechele în urma operaţiei Operatia la care a fost supus Adrian Nastase în cursul dimineţii s-a încheiat în jurul orei 11:30. În cadrul operaţiei au fost făcute intervenţii de chirurgie plastică şi reparatorie.
Ambasadorul Ungariei: Din 2013, Republica Moldova ar putea avea regim liberalizat de vize cu UE Din 2013 am putea avea regim liberalizat de vize. Declaraţia a fost făcută de Ambasadorul Ungariei în Republica Moldova , György Varga. Oficialul spune că adoptarea primului plan de implementare a programului privind liberalizarea regimului de vize, impus de UE, constituie o dovadă pentru acest fapt.
Autorităţile de la Tiraspol au scurtat ziua de muncă din cauza caniculei Din cauza temperaturilor înalte, autorităţile de la Tiraspol au redus ziua de muncă cu o oră. Un decret în acest sens a fost semnat ieri de către aşa-zisul lider transinstrean, Evghenii Şevciuc.
La Mircea Druc în sat, la Pociumbăuţi (FOTO) E vorba de Pociumbăuţi de prin părţile Râşcanilor, localitate aflată la 205 kilometri de Chişinău şi 25 de centrul raional.
Directorul CFM: „proiectul de reparaţie a tronsonului Cahul-Giurgiuleşti ar putea ajunge la 700 de milioane lei” Directorul Căilor Ferate din Moldova, Vitalie Strună, nu exclude posibilitatea ca lucrările de reparaţie a tronsonului de cale ferată Cahul – Giurgiuleşti să ajungă la 700 de milioane lei.
Grupului de Prieteni ai Moldovei, lansat la Washington La Washington a avut loc lansarea oficială a Grupului de Prieteni ai Moldovei în Congresul SUA “Congressional Moldova Caucus”, instituit pe 19 martie 2012. Acesta cuprinde 28 de legislatori americani.
Lupu la Washington: „Moldova contează în continuare pe sprijinul politic al SUA în soluţionarea problemei transnistrene” Republica Moldova contează şi în continuare pe sprijinul politic al Statelor Unite în cadrul formatului 5+2 în soluționarea problemei transnistrene, inclusiv transformarea actualei operaţiuni de pacificare într-o misiune civilă multinaţională cu mandat internaţional, a subliniat Marian Lupu în cadrul întrevederii cu speaker-ul Camerei Reprezentanților, John A. Boehner, în cadrul vizitei oficiale în Statele Unite ale Americii.
Rezultatele întrevederii dintre premierul Vlad Filat şi liderul transnistrean, Evghenii Şevciuk Ieri primul-ministrul Vlad Filat a avut o întrevedere cu liderul transnistrean, Evghenii Şevciuk, în cadrul conferinţei organizate de către OSCE cu genericul „Promovarea măsurilor de consolidare a încrederii în procesul de reglementare a conflictului transnistrean”, desfăşurate în oraşul Rottach-Egern (Germania).
Participă la cursul gratuit „Design Thinking” la Orange Digital Center și învață să gândești ca un inovator
Ești student/ă? Vino să-l cunoști pe Ex-Lead Designer Netflix și să afli cum te poți angaja în industriile creative
Bagaj pregătit? Destinația: Tbilisi! Achită-ți cumpărăturile cu cardurile Visa de la maib și câștigă o călătorie de neuitat
Nova Poshta a livrat în Moldova un număr record de colete datorită colaborării cu cele mai mari marketplace-uri mondiale