Dacă vor câştiga alegerile de la 29 iulie, comuniştii ar putea pune în aplicare o hotărâre prin care cetăţenilor RM li se va interzice, pentru o perioadă de doi ani, să părăsească ţara şi să meargă la lucru peste hotare. TIMPUL a scris despre aceasta, menţionând că proiectul unei astfel de hotărâri ar putea fi elaborat la insistenţele lui Voronin, conform unor surse din executiv. Ştirea a fost preluată de presa internaţională, care, la fel ca şi noi, nu a avut temei să pună la îndoială probabilitatea apariţiei unei astfel de decizii a exponenţilor puterii comuniste de la Chişinău.