Deputaţi în Sovietul suprem de la Tiraspol, între care cei 2 foşti speakeri ai legislativului, Grigori Mărăcuţă şi Evgheni Şevciuc, i-au cerut pe un ton ultimativ liderului adminsitraţiei Igor Smirnov să-şi dea demisia. Este pentru prima oară când o asemenea cerere, din partea unor deputaţi, răsună public la Tiraspol şi este însoţită, pe de asupra, de acuzaţii grele la adresa „părintelui” autoproclamatei republici transnistrene.

„Parteneriatul dintre Moldova şi NATO în cadrul IPAP şi PARP a servit la implementarea reformelor esenţiale şi necesare în domeniul apărării şi securităţii. NATO are experienţă şi expertiză unice şi cooperarea în aceste domenii cu Alianţa nu sunt incompatibile cu principiul de neutralitate al ţării”, se arată în Raportul special „R. Moldova: provocări interne, perspective de integrare euro-atlantică”, prezentat sâmbătă, 14 noiembrie la Sesiunea de toamnă a Adunării Parlamentare NATO de la Edinburg, Marea Britanie.

Alegerile din 29 iulie au scos comuniştii – cel puţin formal şi cel puţin pentru o vreme – din „eternitate”. Dar, în satele noastre, domină aceeaşi senzaţie de „alt timp şi altă lume”. Parcă tehnologizat (deşi, ca şi acum jumate de secol, conectarea la reţeaua de apă sau construcţia unui veceu civilizat sunt printre ultimele pe lista de priorităţi a tinerilor care-şi ridică o casă), astăzi satul nostru e la fel de dezinformat.

Potrivit Ministerului Educației, până la 22 noiembrie nu vor avea loc lecţii la Universitatea Tehnică a Moldovei, unde au fost înregistrate 12 cazuri, Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” – 15 cazuri de îmbolnăvire cu gripa nouă, Colegiul de Informatică unde există 17 cazuri de gripă pandemică. Totodată se preconizează ca din data de 18 noiembrie să fie reluat procesul didactic la Colegiul de Ecologie din Chişinău şi Liceul Internat Republican cu Profil Sportiv.