Alegerile prezidenţiale din România au marcat mai multe premiere. Una dintre ele este implicarea fără precedent a românilor de pretutindeni în această campanie, inclusiv a celor basarabeni. Ei au înclinat, până la urmă, votul în favoarea preşedintelui Traian Băsescu. Cu această ocazie, basarabenii au reintrat în viaţa politică românească, pe uşa din faţă. Niciun politician de la Bucureşti nu îi mai poate ignora de acum înainte.

Scuturând scena cu dansul său triumfal, Mircea Geoană a răpit o noapte noului mandat al lui Traian Băsescu. Cu dansul a şi rămas. Institutele de opinie publică, făcătoare şi desfăcătoare de regi, au reuşit să-l transforme pe candidatul PSD în cetăţeanul turmentat al acestor alegeri. Convins că a câştigat, Mircea Geoană a spart butoiul cu bere şi a străbătut drumul către partidul liberal, principalul susţinător din al doilea tur, dus de un val de şampanie şi bună-dispoziţie. Televiziunile i-au arătat pe toţi la masă, puşi pe treabă, cu guvernul şi programul de guvernare gata de propus parlamentului.

Partidul comuniştilor a cerut dizolvarea imediată a Parlamentului ca urmare a nealegerii preşedintelui ţării la 7 decembrie. Ieri, la o conferinţă de presă, deputatul comunist Vadim Mişîn a spus că preşedintele interimar este obligat de Constituţie să dizolve legislativul. În replică, preşedintele interimar Mihai Ghimpu a spus tot ieri că nu va aplica legea fundamentală aşa cum o înţelege PCRM, ci „în strictă conformitate cu prevederile ei”, ale Constituţiei.

Ministerul de externe a spus că este în contact cu autorităţile portugheze după ce presa de la Lisabona a scris că ambasadorul moldovean Mihail Camerzan şi alţi funcţionari ai ambasadei ar fi implicaţi în fraude. Ieri, purtătorul de cuvânt al externelor, Valeriu Turea a spus că dacă acuzaţiile se confirmă ambasadorul Mihail Camerzan nu ar fi la prima abatare. El a fost sancţionat deja pe plan intern în urmă cu doi ani. Presa portugheză a informat că Mihail Camerzan, al cărui mandat diplomatic se încheie zilele acestea, este bănuit de implicare în Portugalia într-o schemă frauduloasă de trafic de persoane.

La cel de al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale din 6 decembrie 2009, românii au ales continuitatea, majoritatea sufragiilor mergând către Traian Băsescu. La victoria candidatului PD-L au contribuit în mod cert, şi voturile românilor din diaspora. Aceştia s-au prezentat la urne în număr record, decişi să nu mai permită ca România să se întoarcă din nou, cu faţa spre trecut. Cu această ocazie, diaspora a demonstrat că este o forţă, ignorată din păcate, cu bună ştiinţă, de televiziunile mogulilor din România, şi nu numai.