Transnistria este bântuită de antrax În Transnistria s-a depistat încă un caz de infecţie cu antrax, în comuna Parcani, aflată în apropierea celor mai mari oraşe din teritoriu:Tiraspol şi Bender. Cazul a fost înregistrat la
Prima dată în RM ambasadori selectaţi după criterii profesioniste Astăzi, 9 iunie a avut loc o întrevedere a preşedintelui interimar al RM, Mihai Ghimpu cu viitorii şefi ai misiunilor diplomatice.
Vlad Filat la Bruxelles Astăzi, 9 iunie, premierul Vlad Filat a avut o întrevedere cu Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Politică Externă şi de Securitate, Catherine Ashton.
Doar în zece zile ai viza pentru Bulgaria Din 15 iunie 2010, Bulgaria va oferi Moldovei un regim simplificat de vize. Acestea vor fi eliberate în decurs de 10 zie, de la depunerea actelor. Scopul hotărârii …
Academia de Ştiinţe a Moldovei îşi sărbătoreşte aniversarea În ziua de 12 iunie a fiecărui an, se consemnează Ziua Academiei de Ştiinţe din Moldova (AŞM). Cu prilejul celei de-a 64-a aniversare, se vor organiza un şir de manifestări. Prima şi cea mai importantă este Conferinţa…
Moldova va obţine asigurarea riscurilor de catastrofe Republica Moldova va adera la Fondul de Asigurare a Riscurilor de Catastrofe, ce urmează a fi creat în regiunea Europei de Sud-Est şi Caucaz. Proiectul este susţinut de Banca Mondială şi are menirea…
Dorin Chirtoacă pus pe urmele celor care au înşelat primăria Familia Voronin a luat în arendă 43 ari în anul 2006. Termenul s-a încheiat şi Primarul capitalei, Dorin Chirtoacă cere Consiliului Municipal să nu accepte prelungirea de dare în arendă a lotului de pământ. A fost pornită o anchetă…
Imigranţii care vor să se căsătorească cu cetăţeni britanici trebuie să treacă un test de engleză Testele de limba engleză vor deveni obligatorii pentru imigranţii care doresc să se alăture soţului sau soţiei în Marea Britanie.
Planurile Canadei de a construi un lac artificial pentru summiturile G8 şi G20 declanşează un scandal După ce au anunţat că vor cheltui 900 de milioane de dolari pentru a asigura securitatea summiturilor G8 şi G20 din această lună, autorităţile canadiene au intrat din nou în colimator, după ce planul lor de a construi un lac artificial a devenit public.
S-a încheiat cea de-a șasea ediție a Festivalului Industriilor Creative FIC 2025. Evenimentul a reunit creativi din 7 țări
De la vis la acțiune: 20 de idei de afaceri cu impact lansate în cadrul programul „Antreprenoriat de la Zero”
Participă la cursul gratuit „Design Thinking” la Orange Digital Center și învață să gândești ca un inovator
Ești student/ă? Vino să-l cunoști pe Ex-Lead Designer Netflix și să afli cum te poți angaja în industriile creative