Republica Moldova este cu mult sub media europeană la capitolul paturi de spital pentru persoane vârstnice şi medici specializaţi, aşa-numiţii geriatri. În cele mai multe din raioanele republicii nu există medici cu specializarea primară în geriatrie, rolul acestora fiind îndeplinit de medicii terapeuţi. Deşi autorităţile par să fie interesate de a fortifica şi de a adapta serviciile de sănătate la noile necesităţi pentru populaţia vârstnică, deocamdată actele în vigoare nu stabilesc pachetul de servicii pentru vîrstnici. Acestea sunt principalele concluzii ale celei de-a cincea ediţii a Monitorului Social, „Necesităţi în dezvoltarea unui sistem naţional de asistenţă medicală pentru persoanele vârstnice”, prezentată azi, 20 octombrie 2010, la IDIS „Viitorul”.