Cel mai înalt vulcan activ din Eurasia erupe în Kamciatka În Peninsula Kamciatka a început erupţia celui mai înalt vulcan activ din Eurasia, Kliucevski, cenuşa din crater fiind aruncată la o înălţime între şapte şi nouă kilometri deasupra nivelului mării.
Franţa: promulgarea Legii pensiilor, preconizată pentru jumătatea lunii noiembrie Nepopulara lege privind reforma sistemului de pensionare, care a suscitat o amplă mişcare de proteste în Franţa după 15 ani, ar trebui să fie promulgată în jur de 15 noiembrie, a declarat consilierul preşedintelui Nicolas Sarkozy, Raymond Soubie.
Fotbalistul Adrian Mutu, “implicat într-un nou scandal” Fotbalistul Adrian Mutu ar fi lovit un ospătar al unui restaurant din Florenţa. Până acum nu a fost făcută nicio plangere pe numele său.
Poliţiştii bulgari protestează la Sofia Sindicatele din poliţie vor rezolvarea problemelor restante, cum ar fi asigurarea fondurilor pentru consumabile şi uniforme şi plata orelor suplimentare.
Poiana Braşov, “cea mai ieftină” staţiune de schi Poiana Braşov a ieşit pe locul I într-un studiu care a comparat costurile a 12 dintre cele mai ieftine staţiuni de schi din lume.
Germania: o nouă campanie pentru integrarea minorităţilor Celebrităţi ce apar în reclame şi îşi arată limba pictată în culorile steagului german? Personalităţile provenite din familii de imigranţi au găsit o modalitate inedită de a arăta Germaniei şi noilor veniţi unde poţi ajunge dacă vorbeşti bine limba.
Şi Canada are probleme cu imigraţia Canada are nevoie de oameni din intreaga lume. Pentru a controla imigratia in tara, autoritatile utilizeaza de zeci de ani un sistem de punctaj. Dar Canada a inceput sa se teama de situatia din Europa, iar autoritatile discuta despre inasprirea criteriilor. Consensul canadian asupra politicii de imigratie incepe sa se zdruncine.
Cum vede Germania noua strategie a NATO La summitul NATO din noiembrie de la Lisabona se va decide noua strategie a Alianţei. Cum vede Berlinul detaliile cunoscute deja ale noului plan de funcţionare a NATO? Autorităţile germane l-au primit pe secretarul general al Alianţei, Anders Fogh Rasmussen.
Declarația de la Deauville – revenirea la concertul european din sec. 18? Expertul ucrainean în probleme de securitate Grigory Perepelytsia: „Rusia va încerca să folosească Europa în jocul sau împotriva Statelor Unite”.
S-a încheiat cea de-a șasea ediție a Festivalului Industriilor Creative FIC 2025. Evenimentul a reunit creativi din 7 țări
De la vis la acțiune: 20 de idei de afaceri cu impact lansate în cadrul programul „Antreprenoriat de la Zero”
Participă la cursul gratuit „Design Thinking” la Orange Digital Center și învață să gândești ca un inovator