Chişinău (Moldova.ORG) — Damian şi Maria Hîncu au fost printre cei șase laureați ai premiilor pentru Tineret 2010, concurs desfășurat în cadrul Zilelor Tineretului. Fraţii Hâncu nu au fost prezenţi la eveniment, deoarece aceştia se află peste hotarele ţării, în Franţa. Îşi fac studiile la Paris, iar decernarea acestor premii i-a bucurat foarte mult. Premiile au fost înmânate părinţilor acestor doi tineri.

“Nici un partid din Moldova nu a făcut ce facem noi astăzi: interzicem prin Statutul partidului orice fel de alianţă cu PCRM. Noi nu am negociat şi nu vom negocia cu comuniştii. Spunem acest lucru explicit, prin cel mai important document statutar al partidului nostru. MAE dă un exemplu pe care toate partidele democratice ar trebui să îl urmeze, până nu este prea târziu”, a afirmat preşedintele MAE, Veaceslav Untilă, în cadrul congresului al IV-lea al partidului.