Un Urs de Aur şi doi Urşi de Argint la cea de a 61-a Berlinală au fost decernaţi filmului Nader şi Simin, o despărţire, realizat de regizorul iranian Asghar Farhadi. Nu aş fi crezut niciodată că voi câştiga premiul. Ultima oară când eram aici, nu aş fi crezut că voi reveni pe această scenă, a exclamat Asghar Farhadi primindu-şi statueta. /Asghar Farhadi, născut în 1972, a primit deja Ursul de Argint pentru cel mai bun realizator la Berlin pentru filmul Apropo de Ely, în 2009./

„Nu ies din luptă, rămân în echipă. Nu am obosit. Nu m-am clătinat. Nu mă dau la o parte. Voi continua lupta”, a declarat astăzi Iurie Roșca, în cadrul discursului ținut la Congresul al 13-lea al Partidului Popular Creștin Democrat (PPCD). Roșca a renunțat să mai candideze la funcția de președinte al PPCD, iar în locul său este propus Victor Ciobanu, vicepreședinte formațiunii și președinte al Organizației de Tineret a PPCD. La funcțiile lor de conducere în partid au anunțat că vor renunța și vicepreședinții PPCD, Vlad Cubreacov și Ștefan Secăreanu.

Guvernul albanez a organizat duminică un miting într-o încercare de a diminua efectele demersurilor opoziţiei, care îi cere să renunţe la guvernare pentru presupusa trucare a alegerilor şi corupţie, relatează Xinhua. Zeci de mii de susţinători ai guvernului au luat parte la miting, care a fost organizat de democraţii aflaţi de la putere, urmat de un concert în aer liber.

Între 19 februarie şi 8 martie, Veneţia, oraşul din lagună, este cuprins de culorile carnavalului, ţinut an de an înaintea Postului Paştelui. Procesiunile, spectacolele de commedia dellarte, petrecerile din minusculele hanuri veneţiene, băile nocturne de mulţime şi muzica se intercalează, armonios, cu elemente strict contemporane. Vechi şi nou, jocuri de lumini futuriste şi umbre de gondolă trecând prin faţa caselor de piatră, se întrepătrund şi aduc înapoi ecourile trecutelor carnavaluri, în fiecare an.