800 de persoane ucise în Coasta de Fildeş Cel puţin 800 de persoane au fost ucise în oraşul Duékoué din Coasta de Fildeş în ultima săptămână
70 de ani de neuitare. 1 aprilie 1941: 3000 de români măcelăriţi de sovietici la Fântâna Albă în Bucovina După masacru răniţii au fost legaţi de cozile cailor şi târâţi până la 5 gropi comune săpate dinainte unde au fost ingropaţi unii fiind în viaţă încă
Administrația locală – al doilea pol al puterii Integrarea europeană se va desăvârși atunci când toate casele de la sate vor dispune de apă caldă canalizare şi gaz
Manifestaţie în Afganistan împotriva arderii Coranului Patru persoane au murit şi încă 32 au fost rănite la Kandahar în cursul unei manifestaţii de protest contra unei recente incendieri a Coranului de către un pastor din SUA
În Oceanul Pacific se scurge apă radioactivă de la Fukushima În urma unei fisuri în incinta de beton, apă puternic radioactivă de la reactorul numărul 2 al centralei nucleare Fukushima se scurge în Oceanul Pacific.
Cum să rămâi tânără mereu Pe lângă kilogramele în plus veşnica problemă a femeilor este vârsta, ştiaţi da?
Inundaţii în Thailanda Inundaţiile care afectează sudul Thailandei de zece zile s-au soldat cu 25 de morţi şi 180 de răniţi, iar mii de persoane, inclusiv turişti străini, au fost evacuate spre zone sigure, anunţă surse oficiale.
Copaci acoperiţi cu pânză de păianjen (VIDEO) Arahnidele pentru a supravieţui potopului care s-a abătut în iulie anul trecut asupra provinciei Sindh, s-au refugiat în copaci.
Maib lansează campania de imagine „Știm cum e”, un nou pas în construirea unei experiențe bancare centrate pe client
Noaptea Sânzienelor la Castel Mimi cu Zdob și Zdub și Catharsis. O seară de vară cu folclor reinventat, tradiții și vinul servit la Summit-ul EPC
Librăriile noastre sunt ca și oamenii: își fac prieteni și creează punți emoționale reale (Interviu cu Vlad Crețu, manager CĂRTUREȘTI Chișinău)
Startup School: 20 de echipe finaliste din toată țara, cu idei tech promițătoare și 4 premii acordate pe scena Demo Day la Chișinău
Maib susține arta și patrimoniul cultural național, devenind partener strategic al Festivalului „DescOperă”
S-a încheiat cea de-a șasea ediție a Festivalului Industriilor Creative FIC 2025. Evenimentul a reunit creativi din 7 țări
De la vis la acțiune: 20 de idei de afaceri cu impact lansate în cadrul programul „Antreprenoriat de la Zero”