La cei 80 de ani ai sai, mos Trofim Godea din Boghenii Vechi se simte in putere si nu se lasa batut. Chiar de ziua nasterii lui, pe 2 februarie, a mai curatit la livada – are doua cote si munceste mult. Nu se plinge, nu asteapta sa-i vina cineva cu ajutoare in prag.
“Avem de toate: si faina, si slanina”, glumeste. Nici pensia nu i se pare chiar atit de mica. Primeste lunar 540 de lei plus 50 pentru ordinul “Drapelul rosu de munca”. Si asta, dupa ce a muncit zeci de ani: a inceput cu sapa in mi¬na, in colhoz, in anul 1949, apoi a fost brigadier, sef de ferma, sef de magazin, s-a ocupat cu achizitia fructelor si legumelor.
A avut o viata ca in filme, cu urcusuri si coborisuri. Po¬vesteste, de parca ar citi dintr-o carte. S-a nascut in satul Minzatesti, intr-o familie de gospodari. Au fost doi copii la parinti si, parea pe atunci, viitorul ii este asigurat. Dar, intr-o buna zi, totul s-a schimbat. A venit ziua de 6 iunie 1949. Au scapat ca prin minune de deportare. Ci¬neva ii anuntase din timp ce li se pregateste. “Tata cu fra¬tele au fugit. Eu cu mama am pus lacatul la usa casei si ne-am ascuns in apropie¬re. Pe la o bucata de noap¬te, a aparut secretarul organizatiei comsomoliste din sat impreuna cu un militar. A in¬ce- put s-o strige pe mama. Am iesit din ascunzis. Ne-au dus in casa si ne-au ordonat sa ne stringem lucrurile, caci pes¬te doua ore vine masina sa ne ia”, povesteste mos Tro¬fim cu lux de amanunte, de parca s-ar fi intimplat toate acestea ieri. A fost suficienta o clipa de neatentie a oaspetilor nepoftiti, ca si ma¬ma, si feciorul au dat bir cu fugitii. S-au ascuns prin padure 10 zile, dupa care s-au aciuat pe la rude. In scurt timp, Trofim a fost poftit la o nunta in satul Boghenii Vechi, unde a intilnit o fata harnica si buna la inima – Veronica. Au facut casa impreuna si au trait fericiti multi ani, aducind pe lume cinci copii. Soarta insa ii pregatise lui mos Tro¬fim alte incercari. Sotia i-a de¬cedat intr-un incendiu de¬vastator. Dumnezeu insa l-a ajutat sa treaca si peste as¬ta. Mai tirziu si-a gasit o noua pereche – o femeie la fel de harnica si buna la ini¬ma, care ii este alaturi deja de 16 ani. Mos Trofim are 9 nepoti, 5 stranepoti. Toti sint imprastiati in lumea mare. Fiicele sint in Italia, la fel si un fecior cu familia sa, are o nepotica in Austria, alta la Cluj, in Romania. “Cam toti sint plecati. La ce sa stea in ripa asta”, spune dinsul. Au mai ramas sa tina aprinsa flacara satelor noastre oameni ca mos Trofim – harnici, intelepti, de o cumse¬ca- denie aparte.
// DECA-Press
Au mai ramas sa tina aprinsa flacara satelor noastre oameni ca mos Trofim Godea
Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.