Au furat bani și aur în valoare de peste 2 milioane lei. Zece membri ai grupării „Machena”, suspecți

PE SCURT

Polițiștii și procurorii au documentat activitatea ilegală a unui grup infracțional care a comis în anul 2017, un furt în proporții deosebit de mari. Astfel, au fost identificate 10 persoane, cu vârste cuprinse între 29 și 47, implicate în comiterea infracțiunii.

Suspecții sunt membri activi ai grupării criminale „Machena”. Jaful a avut loc în martie 2017, când Poliția a fost sesizată de un bărbat din Bălți, precum că persoane necunoscute au pătruns în domiciliul său, de unde au sustras bani și bijuterii din aur. Prejudiciul total cauzat fiind de 2 127437 lei.

PE LUNG

Poliția Națională a anunțat că în urma măsurilor speciale, a fost identificat organizatorul grupului infracțional: un bărbat de origine daghestaneză, cu antecedente penale, afiliat organizației criminale „Makena”, condusă de către așa-numitul „hoț în lege”, Vladimir Moscalciuc.

În prezent, liderul grupării se află în detenție într-o instituție penitenciară.

De asemenea, polițiștii au stabilit că cele zece persoane implicate în comiterea infracțiunii avea rolul său.

La 7 mai, au fost efectuate percheziții în penitenciarul nr.11 Bălți, în automobilele, la domiciliile și locurile de trai a suspecților. Astfel, oamenii oamenii legii au depistat și ridicat mijloace bănești, bijuterii din aur, telefoane mobile, cartele SIM, carduri bancare și alte obiecte ce prezintă interes pentru cauză.

Dacă vor fi găsiți vinovați, suspecții riscă de la 7 la 12 ani de închisoare.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.