Atenție! Timp de două luni, trecerea frontierei prin punctul de trecere „Otaci-Moghilev-Podolsk” va fi îngreunată

Poliția de Frontieră a anunțat că, începând de astăzi și pe parcursul a două luni de zile, trecerea frontierei moldo-ucrainene prin punctul de trecere „Otaci-Moghilev-Podolsk” va fi îngreunată din cauza unor schimbări de deplasare pe teritoriul Ucrainei.

Conform unei informări parvenite de la Serviciul Vamal al Ucrainei, în punctul de trecere ucrainesc au fost lansate lucrările de reparație a pistelor, inclusiv a teritoriului acestuia.

Astfel că toate tipurile de mijloace de transport o să fie redirecționate doar pe o singură direcție şi în regim dozat, fapt ce va crea unele schimbări în trafic și creșterea timpilor de așteptare.

Pentru a evita formarea cozilor, reprezentanții instituțiilor de frontieră și cele vamale vor activa la capacitate maximă.

Totodată, Poliția de Frontieră recomandă călătorilor să opteze din timp alte puncte de trecere din proximitate, cum ar fi: PTF „Ocniţa-Sokireanî”, PTF „Cosăuţi- Iampoli” sau „Soroca-Țekinovka”.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.