Atenție șoferi! Meteorologii anunță Cod Galben de ceață

Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis în după-amiaza zilei de astăzi avertizare privind ceață densă.

Codul Galben se referă la seara zilei de azi, 22 ianuarie, când potrivit sinopticienilor se va menține ceață densă, cu vizibilitatea de 200 metri și mai puțin. De asemenea, aceasta se va menține și mâine dimineață.

Avertizarea este valabilă pe întreg teritoriul țării, anunță meteorologii.

În aceste condiții, Inspectoratul Național de Patrulare recomandă șoferilor să conducă deosebit de prudent, cu viteza adaptată particularităţilor meteo, de drum şi trafic. De asemenea, aceștia sunt îndemnaţi să nu pornească la drum fără să verifice starea tehnică a autovehiculului şi să respecte semnificaţia indicatoarelor rutiere şi îndrumările poliţiştilor.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare