Apele se liniștesc.Onișcenco s-a răzgîndit

De Cătălina Gromov

Ghenadie Onișcenco, medicul sanitar rus de stat și-a schimbat părerea, acum zice că vinurile noastre sunt bune.S-au mai adunat 7 întreprinderi vinicole care vor expedia vin în Rusia. Republica Moldova va putea expedia vin pe piața rusă, iar numărul furnizorilor va fi în creștere, după ce sanitarii ruși au verificat cu atenție calitatea vinurilor. Se va deschide și un nou post vamal în zona de nord-vest.
Onișcenco a menționat că numărul vinificatorilor care respectă cerințele pieței ruse este în creștere.
 

Asta după ce cu puțin timp în urmă el spunea că "vinurile noastre sunt bune de vopsit gardurile". Această constatare a sa a acționat negativ asupra întreprinderilor vinicole din Republica Moldova, la începutul lunii iulie, zeci de camioane încărcate cu vinuri au fost blocate la vamă. Pînă la momentul de față au fost interzise circa 1,3 milioane litri de vin moldovenesc. Din 2006 a început acest calvar, însă se astîmpără rapid. Pînă și jurnaliștii ruși scriu că toate aceste interziceri țin de ordin politic. Analiștii spun că rușii s-au supărat pe Mihai Ghimpu, cînd la 28 iunie a cerut Federației Ruse să-și retragă trupele de urgență. După aceste afirmații "hop" și Onișcenco impune embargou vinurilor noastre, pe motiv că nu corespund normelor sanitare.
 

Oare ce l-a făcut să se răzgîndească peste noapte? Interesant este că el știe foarte bine cînd se răcesc și cînd se încălzesc relațiile dintre Rusia și alte țări, pe plan politic!
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.