Ancheta elicopterului SMURD: Aeronava a rupt arborii pe o lungime de 80 de metri, s-a dezintegrat şi s-a prăbuşit

Apar date noi în cazul elicopterului SMURD prăbuşit în Republica Moldova. Toate ipotezele de până acum, însă, duc spre o eroare umană.Astfel, la manşa aparatului nu se afla comandantul unităţii de la Iaşi, ci pilotul mai tânăr Voicu Şocae. Şi asta, pentru că şeful lui nu avea autorizaţia de a pilota elicopterul de salvare.

Aparatul de zbor avea o cameră video la bord, iar imaginile i-ar putea ajuta pe anchetatori să descopere cauzele prăbuşirii, scrie Digi24.

Registratorul de bord – o aşa numită cutie neagră a elicopterelor, probele de la faţa locului şi imaginile de la bordul elicopterului SMURD îi conduc pe anchetatori spre o posibilă eroare de pilotaj.

Elicopterul mai avea câteva zeci de kilometri până să ajungă la Cahul. Zbura foarte jos din cauza plafonului de nori coborât. Pilotul a urcat o pantă iar în faţa lui a văzut stâlpi de înaltă tensiune. Aparatul a evitat liniile de curent iar pilotul ar fi vrut să readucă elicopterul la înălţimea dorită. Atunci a atins vârfurile copacilor deasupra cărora zbura în acel moment.

Elicopterul a rupt arborii pe o lungime de aproape 80 de metri, s-a dezintegrat şi s-a prăbuşit. Este ipoteza principală a producerii accidentului. De altfel, turnul de control i-a avertizat pe piloți despre condițiile meteo.

Elicopterul SMURD a pornit spre Cahul joi, 2 iunie, în jurul orei 13:00, pentru a prelua un pacient, cetăţean al Statelor Unite ale Americii, care urma să fie transportat la Chişinău. La ora 14:13, aparatul de zbor a dispărut de pe radare, iar apoi au apărut informaţiile despre prăbuşirea lui în apropierea satului Haragîș, din raionul Cantemir.

În accident și-au pierdut viaţa pilotul Valentin Stănescu, de 39 de ani, copilotul Augustin Toma, de 38 de ani, ambii angajați ai MAI, medicul Liliana Puiu, de 36 de ani, asistentul medical Mioara Hăuță, de 30 de ani, de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.