Americanii intenţionează să construiească în Moldova o întreprindere pentru producerea combustibilului biologic

Moldova.ORG — Reprezentanţii companiei de proporţii americane "FuelMarkers", care în 2008 intenţionează să construiască în Moldova o întreprindere de producere a biocombustibilului, s-au întâlnit miercuri la Chişinău cu ministrul economiei şi comerţului (MEC) Igor Dodon, transmite cu serviciul de presă al MEC.

În cadrul dialogului, directorul companiei Robert Dvorac, a comunicat că volumul investiţiilor în construcţie trebuie să constituie 40 milioane de dolari. În primul an de exploatare se prevede de a produce de la 40 până la 60 mii litri de combustibil biologic, majoritatea dintre care va fi exportată în ţările Uniunii Europene.

"Proiectul construcţiei uzinei prevede instalarea şi utilizarea celor mai performante tehnologii, precum şi investiţii în fabricarea materiei prime şi tehnica agricolă necesară", – a declarat Dvorac.

La rândul său, Dodon a menţionat că sistemul fiscal din Moldova creează condiţii avantajoase pentru investitorii străini, care au posibilitatea de a importa tehnică şi utilajul de producere cu taxa vamală zero, precum şi de a profita de facilităţi la achitarea impozitului pe venit pe un termen de şapte ani în cazul, în care suma investiţiilor depăşeşte 35 mil.USD.

Concomitent, ministrul a amintit că biocombustibilul este inclus în lista preferinţelor comerciale GSP+, care presupune exportul fără taxă a mărfurilor moldoveneşti în Uniunea Europeană.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare