În perioada 24 februarie – 21 martie 2012 angajații Serviciului Fiscal de Stat au ieșit la “vânat”, aceștia au lansat o campanile de verificare a timbrelor de acciz aplicate pe sticlele băuturilor alcoolice.
În așa fel, în rezultatul efectuării a 93 de controale în mai multe unități administrative din țară, în 95 la sută din cazuri au fost depistate încălcări care ulterior vor fi sancționate.
Pe perioada desfășurării controalelor, au fost ridicate peste 20 mii sticle de băuturi alcoolice ale căror timbre de acciz au trezit suspiciuni, sticlele fiind remise pentru efectuarea expertizei tehnico-stiinţifice la capitolul constatării autenticităţii lor.
Expertiza a confirmat falsificarea în cazul lotului de sticle ridicate, iar pe numele entităților de unde au fost ridicate acestea vor fi emise decizii de sancționare, suma cărora în prezent se ridică la 1,15 milioane de lei.