Am să-i filmez pe poliţişti, atâta timp cât vor încălca!

De Victoria Ungureanu

Tânărul Sandu Panuş în jurul orelor 22.30-23.00 , deplasându-se pe jos pe strada Columna, din direcţia fabricilor “Bucuria” şi “Franzeluţa” spre Universitatea Pedagogica de Stat “Ion Creangă” a fost agresat în timp ce filma un echipaj al poliţiei rutiere, care era parcat neregulamentar şi nu avea girofarul inclus. Incidentul s-a produs aseară în sectorul Buicani şi a fost surprins de camera video. “Am fost victima unui incident şi abuzari de către un poliţist rutier. Dispun de nişte materiale care ar afirma că poliţiştii mint, şi mint intenţionat”.
 

Tânărul agresat a mers la comisariatul de poliţie pentru a depune o plângere. Speră că acest caz va fi rezolvat şi că în pofida incidentului va continua să-i filmeze pe poliţişti atâta timp cât vor încălca. Forţele de ordine neagă acuzaţiile, iar Poliţistul implicat are altă versiune ale celor întâmplate.

Panuş vine cu rugămintea către jurnalişti şi cu iniţiativa de a organiza o ediţie specială sau vreo emisiune la care s-ar putea discuta această întamplare “aş vrea să fiu invitat şi să invitaţi reprezentanţi ai poliţiei rutiere sau MAI ca sa răspundă la întrebări şi să explice faptele că politiştii min, nu respectă regulamentul şi agresează cetăţenii.

Pentru a vizualiza un interviu video cu tânărul accesaţi aici.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.