Am luat multe țepe în Moldova. Chiar dacă Moldova e așa mică, chiar dacă Moldova nu e o țară cu„efervescență culturală” – jurnaliștii, scriitorii, scenariștii iau țeapă continuu. Cea mai mare țeapă pe care am luat-o, de departe, e de la Angela Brașoveanu și revista Punkt, al cărei director este.
De la Punkt am luat ţeapă dublă, fiind vorba nu doar de mine, ci şi de soţia mea. Şi dacă stau şi mă gândesc – nu găsesc un om care a colaborat cu Punkt şi care nu a luat ţeapă. Fotografi, jurnalişti, scriitori, pictori… Şi Punkt, fiind o revistă de fiţe – nu colaborează chiar cu oricine, trebuie să fii cineva ca să ai onoarea să iei ţeapă. De când am plecat de la revistă, mă tot întâlnesc cu oameni care mă întreabă cum mi-am luat ţeapă de la Angela Braşoveanu. Apoi îmi povestesc şi ei cum au luat ţeapă, tot de la Punkt şi Angela Braşoveanu. Nu-mi fac bine aceste poveşti. Aş fi preferat să le fi auzit înainte, ca să mă feresc de Punkt. Am să spun aici cum am luat ţeapă, să nu mă mai întrebaţi, că-s sătul şi să vă feriţi, dacă vi se pregăteşte o ţeapă.
Punkt e o revistă luxoasă, glossy. Arată foarte bine, multe numere ale revistei sunt chiar foarte bune. Cât am lucrat la Punkt, am atras spre ea mulţi oameni de cultură, o parte dintre ei s-au supărat pe mine, pentru că Punkt le-a tras ţeapă şi lor.
Angajarea a fost una standard pentru Moldova. Adică după o perioadă – carte de muncă cu salariu minim şi restul salariului promis remunerat cică prin drepturi de autor. În cazul meu. În cazul soţiei – deşi ea avea salariul promis mai mare – remunerarea doar prin drepturi de autor. Salariile promise erau peste medie, primite – mult sub. Cu promisiuni. Că luna viitoare, că mâine, că poimâine, că răspoimâine. Şi dacă trag linie – când am plecat de la Punkt aveam restanţe mai mari decât am primit. O ţeapă de vreo 10 000 de dolari restanţe, împreună cu soţia. Din care n-am văzut nimic, iar gura ni se închide de fiecare dată cu promisiuni deşarte. Iar când „nu-s bani” – în paralel revista Punkt organizează cele mai opulente chefuri din Chişinău, nu cu lăutari, ci cu cele mai tari trupe de la noi, cu invitaţi-bombă din România. Care-şi iau la rândul lor ţeapă, de asta nu mă îndoiesc. Iar angajaţii, ce văd angajaţii din toată opulenţa asta? Răspuns: opulenţa despărţită în silabe.
Dar opulenţa chefurilor Punkt cu miniştri şi politicieni, faţă-n faţă cu angajaţii care nu şi-au primit salariile minime – e o altă temă. Bună şi pentru un roman.
