Air Moldova atenționează călătorii în legătură cu greva angajaților aeroportuari din Italia

PE SCURT

Compania Air Moldova atenționează toți călătorii în legătură cu posibila perturbare a traficului de zbor vineri, 3 mai, având în vedere greva anunțată de angajații aeroportuari italieni.

Potrivit informațiilor furnizate de sindicatele de ramură italiene și preluate de presa internațională, greva a fost anunțată pentru perioada 12.00-16.00 ora locală (13.00-17.00 ora Moldovei).

PE LUNG

În legătură cu perturbarea activității aeroporturilor din Italia vor fi înregistrate întârzieri, rețineri și posibil chiar anulări ale zborurilor.

Air Moldova își cere scuze anticipat de la clienții săi pentru eventuale inconveniențe care ar putea să apară din acest motiv.

Compania dă asigurări că va depune toate eforturile și demersurile necesare pentru ca pasagerii săi să aibă cât mai puțin de suferit.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare