Află cum se comportă un mincinos

 De Cătălina Gromov

Chișinău / Moldova.ORG / –"Minciuna este o cortină care / Ascunde după faldurile sale, / Probabil din motive de pudoare, / Mulţimea de-adevăruri goale".

Oamenii mint din mai multe considerente, însă cel mai frecvent ei recurg la acest viciu pentru a reda lucrurile într-o formă mult mai luminoasă și mai frumoasă, uneori doar pentru a face impresie bună interlocutorului și a se da drept o cu totul altă personalitate. Fiecare din noi minte, unii după aceasta au mustrări de conștiință, alții se simt eroi. Însă, factorul negativ care se învîrte în jurul minciunilor poate aduce doar daune, aversiuni, pierderea încrederii, căci sunt întotdeauna plăsmuite într-un aer răuvoitor.

Recurgem la minciună, încă de cînd suntem mici, iar dacă nu primim o educație aleasă, sau nimeni nu se interesează de dezvoltarea însușirilor noastre intelectuale, ajungem a fi meșteri ai minciunilor. Mi-amintesc perfect, cînd eram copilă recurgeam de multe ori la născociri, iar părinții mei au fost întotdeauna împotriva neadevărului. Eram certată uneori, chiar și pedepsită pentru inventarea unor gogoși banale. Consecințele mă impuneau să gîndesc mult mai matur la viitor, înainte de a recurge la ficțiune. Nu prea aveam darul de a spune brașoave și singurul fapt care mă dădea de gol, era zîmbetul. 
Atunci, cînd în familie mai ai frați sau surori, este mult mai ușor să recurgi la asemenea fapte.
– Cine a sustras bomboanele? – Nuștiu! (încearcă să ascundă privirea, mișcînd ochii de colo-colo).
– Cine a deteriorat mobila? – Nu eu! Așa a fost dintotdeauna! (speriat își atinge fața, nasul, neastîmpărat)
-Ce note ai primit astăzi? – Nu am acumulat nici o notă! ( Copilul a prins un 2 pentru purtare rea. În asemenea cazuri, imediat ce a răspuns că nu a primit nici o notă, încearcă să povestească despre alt subiect: ce lecții a avut, cum s-au comporta profesorii, la ce oră a finisat orele) etc.
Sunt doar cîteva minciuni, la care recurg școlarii.

Un caz ironic în familia noastră, bazat pe ficțiune, ni-l amintim peste ani buni și nu ezităm să rîdem cu poftă! Fiind ajunul unei sărbătoari de familie, la bunici s-au adunat toate rudele, copii și nepoțeii. Cînd urmau pregătirile pentru festivitate, verișorul meu, puțin mai șiret și cu imaginație bogată, privea continuu la o găinușă care a fost fragmentată, pentru ca mai apoi să fie folosită în alimentație. Acesta întreabă, sub un aer vrednic: – "De ce găina aceasta nu are cap?"
Cineva îi răspunde: – "Posibil așa s-a născut ea!", pentru a fugi de răspuns și a nu-i explica tot ritualul, despre cum se omoară o pasăre.
Peste cîteva secunde de cuget, verișorul meu zise cu un aer de băiat inteligent : "Mda, păi eu am văzut-o și ieri cum se plimba prin ogradă fără cap".
Răspunsul și fantezia băiatului a stărnit, brusc, chicoteli în rîndul maturilor.
Întîmplarea în cauză are la bază minciuna, deoarece persoana care a fugit de răspuns și nu a explicat copilului ce s-a întîmplat cu pasărea, neintenționat a amăgit ( asemenea plăsmuiri se întîmplă des în viața de zi cu zi, cînd persoanele sunt întrebate despre un lucru oarecare, iar ei deranjați, încearcă să fugă de răspuns). La rîndul său, băiatul a răspuns cu aceeași monedă, născocind cele spuse, doar pentru a părea deștept și a-și ascunde obscuritatea.

Dar, să trecem la detalii și psihologia minciunii. Conform Bibliei, secerăm ceea ce semănăm, semeni minciună-minciună culegi! Dintotdeauna m-am ghidat după incidentele și rezultatul unui neadevăr și consider că dacă ai scăpat o gogoașă, va trebui cu timpul să o plămădești mult și să o crești mult mai mare, pînă aceasta va exploda și adevărul va ieși la iveală. Menander scria că "nici un mincinos nu rămîne mult timp nedescoperit", și afirmația este destul de corectă, căci dreptatea întotdeauna va cîștiga teren în fața nedreptății.
Însă, universului așa îi este dat să fie înconjurat de mister și minciuni. Imaginațivă pentru o clipă că fiecare din noi poate citi gîndurile celor din preajmă și a celor de la distanță, că venim pe pămînt cu un creier încărcat de informație și cunoaștem totul despre legile vieții, existență, nu există cărți, internet, presă, suntem zei, toți sunt pentru dreptate, sunt buni la suflet și dispunem de timp, doar pentru a sorbi din viață frumosul. Toate astea nu se vor întîmpla niciodată, poate peste miliarde de ani, cînd lumea va respinge imperfecțiunea.
În timpul de față, realitatea este crudă și ghidată de înșelătorie, căci fiecare încearcă prin scopuri meschine să-și croiască un viitor bogat. Există multe categorii de prefăcători: politicienii, economiștii, vecinii, partenerii, presupușii prieteni și mulți – mulți alții. Aceste persoane mint intenționat, căci aspiră la un obiectiv bine pus la punct. O altă categorie ar fi cea a oamenilor, care mint inconștient și cel mai grav grup, aș spune că sunt mincinoșii care mint pentru a respira, aceștia sunt bolnavi de minciună, căci și-au format un astfel de caracter negativ între timp, zi de zi, apoi secundă după secundă.

Augustin de Hipona, cunoscut și ca Sfântul Augustin, a scris o carte Despre minciună. Potrivit lui neadevărul se grupează în opt categorii bazate pe ordinea severității:

Minciuni din texte religioase.
Minciuni care rănesc pe toți și nu servesc nimănui.
Minciuni care rănesc pe toți și servesc cuiva.
Minciuni spuse pentru plăcerea de a minți.
Minciuni spuse pentru "a mulțumi pe alții într-o manieră elegantă".
Minciuni care nu rănesc pe nimeni și servesc cuiva.
Minciuni care nu rănesc pe nimeni și salvează viața cuiva.
Minciuni care nu rănesc pe nimeni și salvează "puritatea" cuiva.

Acum, vă voi prezenta părțile componente referințelor comportamentale ale unor indivizi, gen- Pinocchio:

Ochii.
Ochii sunt oglinda sufletului, căci aceștia nu mint niciodată adevăratele noastre intenții. Un mincinos este descoperit cel mai frecvent după privire. Dacă interlocutorul povesteşte mult despre ceva anume şi nu-şi ia privirea de la ochii voştri nici pentru o clipă, puteţi să considerați că ceva este greşit. Adesea, acest comportament dă de gol persoana care, a inventat dinainte istorioara falsă şi acum, privind doar în ochi, vrea să vă convingă că acest lucru este adevărat. Același fapt se explică și cînd contactul vizual se evită în totalitate, persoana minte, nu vă stimează, sau se confruntă cu anumite temeri. Fiţi atenţi și atunci cînd privirea interlocutorului mereu este îndreptată în dreapta sus, aceasta este zona fanteziilor, în acest moment persoana creează unele imagini noi, poze noi, şi, eventual, inventează, cum să mintă mai frumos.
Un alt criteriu: pupilele. Modificarea pupilei, este un semn care compromite o intenţie meschină. Astfel, în timp ce interlocutorul încearcă să îţi vândă gogoşi pupila lui se va mări, ca urmare a creşterii nivelului de adrenaliană.

Limbajul.
Un alt principiu al minciunii este limbajul detaliilor. De exemplu, aţi dat o întrebare foarte simplă, la care, în mod normal, s-ar putea răspunde printr-o propoziţie. Dar, de data aceasta, persoana începe să povestească în detaliu, în ce magazin a intrat, ce a fost acolo, cât a plătit, cât a primit rest, cât de greu a pornit maşina, câte minute a stat la semafor, etc. Acesta este un semn de minciună totală, deoarece pentru a ascunde evenimentele reale, persoana a inventat până în cele mai mici detalii evenimentele false. Trebuie să urmăriți atent intonația vocii, reticenţele, pauzele, dacă diferă de cele la care v-aţi obişnuit comunicând cu această persoană. De asemenea, dacă acesta vorbeşte mai repede decât de obicei, repetă acealeaşi idei şi are toate semnalmentele unui comportament febril, înseamnă că te înșeală.

Zîmbetul.
Observați cu atenție un zîmbet nesincer. În primul rând, la un zîmbet fals: ochii nu zîmbesc şi nu sunt implicate ridurile obişnuite din jurul ochilor, şi în al doilea rând, zâmbetul nesincer este întotdeauna "strâmb", pe o parte. În general, majoritatea psihologilor afirmă că asimetria expresiei faciale este sută la sută semnalul minciunii. Pe buze pot fi citite şi promisiunile deșarte, dacă o persoană spune că va face cu siguranţă ceva, dar între timp strânge buza de jos. Totodată, un zîmbet rigid sau un rînjet poate fi un semn de dispreț.

Gesturile.
Atingerea feţei cu mâinile în timpul conversaţiei, scărpinarea urechii, a gâtului şi a nasului sunt un indicator foarte frecvent al minciunii. Tendinţa de joacă cu șuviţele de păr şi atingerea nasul doar cu batista. Deşi se cred curajoase, persoanele care vin hotărâte să te mintă, se pierd deseori cu firea dacă le arăţi puţin scepticism. Trebuie să acorzi atenţie gesturilor pe care le repetă în mod convulsiv. Prin urmare, dacă vei observa că prietena ta îşi plimbă mâna prin păr în timp ce îţi spune că magazinul nu mai are în stoc rochie ca a ei, te minte. Nici prietenul tău nu îşi va da seama că îşi va duce mâna la nas involuntar, în momentul în care îţi spune că nu a auzit telefonul când l-ai sunat.
Braţele încrucişate tot timpul şi palmele strânse între ele în timpul conversaţiei sunt un moment tipic. Mîinile încrucișate la spate, combinate cu expresiile faciale, vă comunică că persoana în cauză este înfuriată și nu doreşte să comunice cu dumneavoastră.

Emoţiile.
Minciuna este întotdeauna și un anumit stres. De exemplu, dvs. spuneţi adevărul pe care interlocutorul îl cunoaște dar, susţine că nu este la curent. Desigur, va pretinde că e surprins, dar atenție – surpriza autentică nu va dura mai mult de 5 secunde, tot restul este spectacol. În afară de emoţiile lungi, atrageţi atenţie la micro-emoţii, cînd în timpul bucuriei demonstrate poate să se întrevadă pentru o clipă o supărare clară. De asemenea, trebuie să observați atent comportamentul persoanei în timp ce îşi controlează foarte mult emoțiile, este foarte tensionată, mai întâi gândeşte şi apoi reacţionează, cel mai probabil, îi este frică să se dea în vileag şi să dezvăluie adevărul.

Acest mic ghid de instrucțiuni a fost analizat mult de către psihologi, totuși nu întotdeauna ceea ce noi credem că reprezintă ficțiunea, poate fi descoperită prin tactici. Suntem nevoiți să cercetăm îndelung și să avem un spirit de observație extrem de dezvoltat pentru a putea demasca minciunile de orice gen. Consider că dacă remarcăm că suntem înșelați, trebuie să atragem atenția persoanei în cauză să nu mai folosească o asemenea conduită în prezența noastră, să-i explicăm clar că minciuna duce la degradarea societății. Să încercăm a ne schimba mai întîi pe noi, apoi pe apropiații noștri, căci doar astfel vom avea posibilitatea să transmitem din generație în generație: bunul simț!

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.