PE SCURT
Adriana Bețișor va fi șef interimar la Procuratura Anticorupție, în locul lui Viorel Morari, despre care s-a anunțat astăzi că a demisionat.
Informaţia a fost confirmată de către serviciul de presă al instituţiei, anunță Publika.md. Astfel, Bețișor, care era până acum adjunctă a procurorului-șef de la Anticorupție, va asigura interimatul funcției până va fi organizat un nou concurs.
PE LUNG
Adriana Bețișor a fost acuzatoarea de stat care a instrumentat dosarul de corupere pasivă și trafic de incluență pe numele ex-premierul Vlad Filat, condamnat definitiv la nouă ani de închisoare.
În 2015, s-a căsătorit cu şeful interimar al Direcţiei Antifraudă a Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, ajuns în funcţie la mai puţin de un an de la reţinerea în flagrant a fostului şef al acestei direcţii, scrie Ziarul de Gardă.
Bețișor a ajuns în funcţia de procuror în cadrul Procuraturii Anticorupţie (PA) în iunie 2011, imediat după ce a absolvit Institutul Naţional al Justiţiei (INJ), specialitatea procuror. Adriana Beţişor a gestionat dosare cu nume mari şi cu fraude de sute de milioane de lei, fiind practic cel mai mediatizat angajat din Procuratură.
În decembrie 2016, ZdG a scris că părinţii procurorei Adriana Beţişor, care locuiesc în comuna Cuhneşti, r. Glodeni, au cumpărat o casă cu două niveluri, finalizată în proporţie de 84%, la marginea Chişinăului.
Serghei Beţişor, tatăl celei mai mediatizate procurore, este pădurar la Rezervaţia Naturală „Pădurea Domnească” şi primeşte un salariu oficial de la stat de doar câteva mii de lei pe lună, iar mama ei, Silvia, este casnică. „E o casă a membrilor familiei”, susţinea Adriana Beţişor.